kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

M-am regăsit prin versurile găeșteanului Radu Olteanu, cel care a semnat „Viața”

 

Radu Olteanu a semnat un proiect de suflet, o carte care cuprinde 98 de poezii în care și-a exprimat stările, redând în versuri, „vocea” sufletului său!

Această creație literară este dedicată soției și copiilor săi, cât și tuturor celor care aleg să citească în momentele de relaxare volumul. Și dacă tot vorbim de volum, Radu a transmis că scrie în continuare și-l pregătește pe al doilea, care va fi cel puțin la fel de complex ca acesta!

Se numește „Viața” pentru că aceasta este tema abordată, viața unui om cu toate trăirile și sentimentele ei. Nici Cerul nu a fost uitat, căci fără El, în opinia mea, nu am fi nimic…Felicitări, om bun! Așteptăm cu interes lansarea și sper să se găsească sponsorizare și pentru celălalt material!

Aceasta a fost tipărită la  Zven Print din Târgoviște.

Mă nasc o scânteie, mă aprind într-un gând,
Și flacăra-mi crește, arzând și arzând.
Din trup de chibrit, eu spre cer mă înalț,
Dar vântul mă mistuie, sunt prins ca în lanț.

Sunt focul ce arde, dar nu se întreabă
De-i bine, de-i rău sau cât mai durează.
Mă mistui pe mine, lumină să fiu,
Dar ceara din suflet aprinde foc viu.

Și-n clipa din urmă, când totul e scrum,
Mă sting în tăcere, lăsând doar parfum
De vise aprinse și umbre ce dor,
Căci omul e flacără… și se stinge ușor.

Făclia din mine, de Radu Olteanu

Foto: Radu Olteanu

BMG

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media