Lumea fascinantă a satului. Astăzi se sărbătorește Sfântul Ion

În satul Românesc sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul începe în seara de 6 spre 7 ianuarie. Atunci tinerii se pregătesc de Iordănit. Cel care conduce ceata, poartă numele de popă şi duce căldăruşa cu agheasmă, în care îşi strâng banii. Ajutoarele căpeteniei poartă, unul pămătuful sau motocolul de busuioc cu care îi iordănesc pe oameni, şi un altul, sau mai mulţi dacă satul este mare, poartă o ţepuşă de lemn pe care vor strânge carnea primită.

“În noaptea de Bobotează spre Sfântul Ion plecau băieţii cu Iordanu. Fetele legau la fiecare par de la gard o batistă cu nod în care se punea: inel sau busuioc sau cărbune sau pământ sau sare sau pieptene…La miezul nopţii, fata, legată la ochi, însoţită de prietene, alegea un par. Dacă în batistă era inel – băiatul era slab, dacă era pământ – băiatul era bogat, dacă era sare – băiatul era sărac.” mărtusirește Anca Rizoiu, referent etnografic la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.

Iordănitorii intră în fiecare casă, stropindu-i pe toţii membrii casei cu apă sfinţită pe cap, după care, luându-i pe toţi de-a rândul în braţe, îi ridică în sus de trei ori.

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă. În această zi, oamenii se cufundă în râuri, iazuri sau se stropesc cu apă din căldăruşa preotului.

Un obicei practicat, cu această ocazie, este Iordanul, pentru care flăcăii se pregătesc de seara. Este menţionat în toate satele din judeţ. Flăcăii satului, adunaţi în grupuri de câte 15-20 inşi, mergeau cu Iordanul pe la casele tuturor, luând pe fiecare membru al familiei şi ridicând-ul în sus. Primeau în dar bani.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro