kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

LUMEA FĂRĂ MASCĂ – Constantin CIUCĂ – La oglindă…

   Prețuiește-l pe cel care se gândește la tine. Pentru că mintea celui care se gândește la tine este o oglindă care te reflectă și în care tu poți să te vezi. Și văzându-te, vezi cum arăți și înțelegi cine ești. Fără oameni care să te reflecte în oglinda minții lor, ești doar cel care crezi tu că ești! Împuținat și inexact.

 

   BUCURIA DE A CĂLĂTORI… Când pleci intr-o călătorie, aproape că nici nu contează unde pleci.

   PRIMA DIMINEAȚĂ… Nu mi-am propus niciodată și nici nu mi-am imaginat că am să ajung vreodată în Albania. În mintea mea, Albania era o țară îndepărtată și greu accesibilă, plină de femei în șalvari și bărbați cu pistoale la brâu și cetere la sub braț, cu turme de oi si capre behăind pe coaste înverzite de munți și cu un trafic intens și lucrativ de femei tinere și frumoase. Un ținut care întârzia încă într-un ev mediu oriental și într-un un pastoralism bucolic asociat, în ultima vreme, paradoxal, cu un export masiv de criminalitate. Niciodată nu am asociat Albania cu plaje curate cu nisip mărunt sau mări albastre și limpezi unde să te lungești fără griji și să uiți de tine cu burta la soare.  Și iată-mă-s acum în Albania! De pe balconul unde stau se vede marea iar în depărtare, acolo unde începe cerul, se văd niște vârfuri ascuțite de munți, ca niște dinți de fierăstrău puși să taie orizontul. Pe măsură ce se ridică soarele, totul devine, încet-încet, mai albastru. Câteva vaporașe albe se fâțâie încoace și încolo prin golf și lasă în urma lor urme albe de spumă care se topesc și dispar apoi în mare. 

Pe aleea din fața mea tocmai trec două tinere albaneze în pantaloni scurți, cu părul galben prins la spate. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta. Și zâmbesc. 

   KUKURIGU… În dimineața aceasta m-a trezit cu noaptea-n cap un cocoș care cânta cucurigu de zor în spatele casei. Deschid fereastra și strig nervos la el: „Mai taci, bă, din gură, cu cucurigu tău! Ei, drăcie! Tu nu vezi că lumea doarme?” Și, ca prin farmec, cocoșul s-a oprit. Am fost foarte impresionat. Însemna nu numai că era un cocoș civilizat și respectuos cu care puteai sa ai o conversație normală , dar că era și poliglot. Pentru că toate acestea se întâmplau lângă Niș, în Serbia.

 

CONSTANTIN  CIUCĂ  este un foarte cunoscut  poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media