ȘCOALA… Pentru mine școala nu a însemnat niciodată cifre sau texte. De la un capăt la altul al ei, școala a fost un delir decorativ. O succesiune nesfârșită de pictograme desenate pe tablă, în manuale sau în caiete, prin care ochii mei încercau să pătrundă înțelesul lucrurilor care mă înconjurau, ca să pot să mă solidarizez cu lumea și să mă simt confortabil în ea.
NIMENI CERESCUL… Dacă te uiți cu atenție pe cer într-o zi fierbinte de vară când te simți sfârșit de căldură iar aerul e încins și dansează în valuri suprapuse, ai să vezi cum, sus, sus de tot, la zenit, se conturează și apare, încet dar limpede, un chip de om care se uită la tine.
Este Nimeni Cerescul!
SORĂ… Anul trecut, când am plecat din Lisabona am postat pe Facebook o poză prin care îmi luam adio de la oraș. Ca să o fac și pe soră-mea să înțeleagă mai bine cât e de frumos orașul acela, îi spun și ei: „Să știi că am postat o poză de adio cu Lisabona la care am primit vreo cinci sute de like-uri.” La care ea, serioasă: „Vezi câți s-au bucurat că ai plecat?”
NU TE AMBALA! Când o femeie se uită la tine și te măsoară de sus până jos iar tu ai impresia că ea se minunează de cât ești tu de arătos și de mândru, revino-ți! Ea nu face altceva decât să rezolve în mintea ei operații simple de adunare și scădere.
ȘOSETE… Ieri am fost pe la cimitir și am stat puțin la mormântul mamei. M-am așezat pe o piatră și am plâns un pic. Când am plecat, era cât pe-aci să o întreb pe unde mi-a pus șosetele alea cu dungi, că nu le mai găsesc deloc.
HOCUS-POCUS! Dacă citesc o carte care îmi place mult, la ultima pagină eu îi mulțumesc scriitorului pentru ea și, chiar dacă el este mort, îl rog frumos să mai scrie una! Și el mai scrie una!
UN VIS LA SALĂ… Bărbatul de la sală lucrează gol de la brâu în sus. Din când în când, el lasă greutățile și se duce în fața oglinzilor mari de pe perete și se privește. Se admiră. Își încordează pe rând diferite grupe de mușchi ale brațelor sau ale bustului și își zâmbește mulțumit în oglindă. Alături de el, în oglindă el le vede și pe cele o mie de femei scoase din minți care îl doresc ca nebunele, țipă după el, își dau ochii peste cap, leșină, sunt stropite cu apă! Se uită la sine în oglindă și își compune, dur, o față. Le va avea pe toate! Oh, doamne, ce-o să le facă! Apoi se întoarce din nou, tacticos, la greutăți.
FIDELITATE – O PERSPECTIVĂ DIACRONICĂ… Deși poate părea de mirare, e bine de știut că hormonul fidelității despre care se face atâta caz acum, a fost de fapt descoperit încă din evul mediu timpuriu. E adevărat că la vremea aceea oxitocina se prezenta într-o formă mai severă și avea și o componentă metalică de care se ocupau mai degrabă lăcătușii decât oamenii de știință. Mă refer, desigur, la centura de castitate pe care o purtau domnițele suspinânde în vreme ce masculul neastâmpărat și suspicios era la război împreună cu alți zevzeci. Din perspectiva unei echități istorice, propun un dispozitiv electronic care să se implanteze nedureros în organul bărbatului, și care, exact ca la IPhone 6, să producă erecția numai la recunoașterea amprentei. Adică pui mâna pe organ și dacă te recunoaște, e în regulă, se declanșează. Iar codul de introducere și schimbare a amprentei să îl cunoască și să îl administreze numai soția! (In varianta Premium, dispozitivul are și funcția de dezactivare de la distanță pentru cazul în care vreo hacker-iță sparge codul.)
CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro…
Facebook
WhatsApp
TikTok
