LUMEA FĂRĂ MASCĂ – Constantin CIUCĂ – Decembrie…

Decembrie 1983… NICHITA STĂNESCU a venit și s-a dus. În urma lui a rămas norocul de a-l fi avut.

ROȘU ȘI NEGRU

Am stat, cu ani în urmă, într-un un hotel din Cluj unde era atât de frig în cameră încât după numai câteva minute am înțeles de ce peștii congelați au în ochi expresia aceea de sfârșit de lume. La plecare, cianozat și parțial neînsuflețit, am zis că măcar să îmi lustruiesc un pic bocancii. Așa că i-am băgat în peria rotativă din hol. I-am băgat roșii și i-am scos negri.

– Ne pare rău, știți, aparatul nu are decât cremă neagră, zice, zâmbind încurcată, recepționera din spatele meu.

BIJUTERII

Eu, mai toți cerceii pe care îi am, i-am găsit în sacul de la aspirator.

UN LUCRU TARE FRUMOS

…mi l-a spus astăzi o doamnă din Germania, atunci când i-am mulțumit pentru aprecierile ei. Spune: „Scrisul dumneavoastră se apreciază singur. Eu sunt doar o cutie de rezonanță”. Mi-a mers la suflet!

IRENE S-A ÎNTRUPAT

Dragi prieteni, după doi ani de scris și multe kilograme de cafea, Irene a căpătat zilele acestea forma cea de pe urmă în care poate fi ținută în mâini și deschisă, citită și înțeleasă. A primit ISBN-ul din partea Bibliotecii Naționale și în curând va fi disponibilă pentru comandă. Acum, în premieră, împart cu voi câteva imagini cu coperțile ei. Orice comentariu și orice întrebare sunt binevenite.

OPȚIUNE MATINALĂ

Mă trezesc, mă frec la ochi, mă uit în jur la lucrurile din dormitor. Sunt la locul lor. Mă uit spre fereastră. Începe ziua. Sar din pat cu gândul la cafea. Și aleg să fiu optimist!

SCUBA DIVING

De-a lungul anilor, de la nenumărate mutări și concubinaje, avânturi matrimoniale sau pur și simplu fantezii de burlac, în sertarul în care îmi țin tacâmurile mi s-au strâns atâtea piese desperecheate încât, ca să ajung la o anumită linguriță sau tirbușon, trebuie să fac scuba-diving printre zeci de alte furculițe și cuțite puse de-a valma. Dar, în timp, așa mi se formase ochiul că, dintr-o privire, știam exact unde să scormonesc după o anumită linguriță cu coadă lungă sau după un anumit cuțit de curățat legume. De la o vreme, din sertar au început însă să dispară tacâmuri.

De exemplu, ieri dimineață, zic, ia să îmi amestec eu zahărul din cafea cu una din lingurițele aurite primite cadou de nuntă de la foștii colegi de cancelarie, dumnezeu să-i ierte! Îmi aminteam exact modelul de frunzulițe aurite de pe cozile lor frumos arcuite. Ale lingurițelor, vreau să zic. Și mi se părea că în felul acesta le cinstesc și foștilor colegi memoria și îmi fac și mie un serviciu mnezic retrăind, la distanță de zeci de ani, momente pe care de fapt nu voiam să mi le amintesc.

Am deschis sertarul și am început să fac scuba-diving printre tacâmuri. Am răscolit totul. Iar și iar. Ba chiar m-am și zgâriat la o mână în vârful cuțitului de cizmărie care nu pot să îmi explic de ce se afla acolo. După vreo zece minute, din ce în ce mai mirat, mai indispus și mai dezamăgit, am închis sertarul cu un oftat care s-a auzit până la parter. Nu am mai găsit lingurițele de la nuntă.

M-am așezat pe un scaun, mi-am amestecat zahărul cu o linguriță anonimă și am rămas așa o vreme, nemișcat, privind dus la butoanele aragazului.

Ce dracu! zic. Parcă, totuși, am fost însurat!

CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro…