Cu timpul, în casa pe care o locuiești se depune pe zugrăveala pereților un strat subțire și transparent din viața ta personală, care transformă o clădire anonimă și rece într-un cămin al tău, confortabil și cald. Este locul în care tu ești mereu tu însuți și în care, în orice poziție ai sta, simți că ești așezat confortabil și corect în propria ta viață și în propria ta personalitate, la fel cum un animal e așezat, simplu și natural, în pielea lui.
Ave Maria!… Eu o cunosc pe Maria din Nazaret ca pe o femeie cuminte și curată care l-a purtat în trup, l-a hrănit cu carnea ei și l-a umplut de viață din sângele ei pe Iisus, cel care, după ce ea l-a născut, ne-a învățat cum să trăim și cum să ne iubim și a schimbat lumea pentru totdeauna. Din toată istoria lumii, ea este femeia pe care o iubesc cel mai mult. De fiecare dată când văd pe peretele vreunei biserici, sau doar în sufrageria vreunei case de om simplu, o icoană în care ea își ține cu dragoste pruncul în brațe, mă emoționez. Pentru că Maria este mamă. Și pentru că, de fiecare dată când o văd pe Maria cu pruncul în brațe, eu o văd acolo în icoană, tânără și curată, iubitoare și plină de grație, simplă și nemuritoare, pe chiar mama mea!
Atenție la univers!… Am avut odată o iubită foarte credincioasă. Dar nu, nu în sensul că mergea duminica la biserică și nici măcar că ar fi crezut vreun pic în Dumnezeu. Dimpotrivă! De Paște și de Crăciun ea insista alarmată să plecăm câteva zile din țară prin Africa sau vreo țară arabă cu alte obiceiuri, până treceau astea de la noi cu ouă roșii și Moși Crăciuni cu bărbi de vată. Când o femeie este mai frumoasă decât crede ea însăși despre sine că e de frumoasă, înseamnă că e cu adevărat orbitoare. Și așa era ea. Era orbitor de frumoasă și încântător de credincioasă, chiar dacă credința ei era una cu totul sui-generis. Nu, nu era nici catolică și nici bahai, nici ebionită sau chen tao, nici Jain și nici menonită. Credința ei era pur și simplu credința față de bărbatul pe care îl iubea. Adică îi era credincioasă bărbatului ei, cu trup și suflet, pe viață. Iar când o zeiță ca ea îți jură credință veșnică așa cum mi-a jurat ea mie, te ia o amețeală și te trezești râzând de unul singur, ca prostul. Te bucuri ca un copil, iar pieptul ți se umflă ca la un silver-back. Vreau să spun, ca la o gorilă adultă. Nu mai e nimeni ca tine. Brusc, ești ridicat la rangul de semizeu și intri în ligă cu de-alde Herakles, Perseu, Achille, Orfeus și alți șmecheri din ăștia care, de pe pământ, au reușit să ajungă la ceruri și să își facă de cap acolo cu zeițele alea iubărețe ale grecilor. Mă droga! Acum, desigur că, ginecologic vorbind, nu am fost primul ei bărbat și probabil nici al zecelea. Nu am știut niciodată unde trebuia să mă opresc cu numărătoarea asta clito-numerică pentru că ea, înainte de a mă cunoaște pe mine, fusese o fire aventuroasă și, așa cum mi-a mărturisit în una dintre conversațiile noastre savante de după masa de prânz, percepea actul sexual ca pe un demers gnoseologic. Altfel spus, se f_tea pentru a-și lărgi orizontul științific și pentru a avansa pe drumul cunoașterii. Dar, paradoxal, chiar și această contradicție m-a atras pentru că, vis-a-vis de actul sexual, preceptul meu călăuzitor în viață fusese ”f_te și nu cerceta”, ceea ce era exact opusul a ceea ce spunea ea. Iar contrariile, după cum se știe, întotdeauna se atrag. Ce dobitoc!
Abia după ce tot ceea ce părea etern între noi s-a dus pe apa Sâmbetei într-o singură după amiază ploioasă, mi-am dat seama ce greșeală copilărească făcusem. Păi eu uitasem cu totul de existența universurilor paralele! Și de viețile paralele. Iar ea, draga de ea, așa cum era și normal, de-a lungul aventuroasei ei vieți, jurase credință veșnică în mai multe universuri. Iar universurile astea sunt alunecoase. Nici nu știi când treci din unul în altul. Și, prin urmare, de la o credință la alta. De aceea zic: atenție la universul în care se trezește dimineața cel de lângă tine! Pentru că s-ar putea ca tu, în ziua aceea, să nu faci parte din el
De ce sunt eu bine dispus!… Pentru că imediat ce simt un început de deprimare, mă duc în bucătărie și iau un mopazepam. Adică, iau mopul și dau cu el în sus și în jos pe gresie până ce îmi văd mustața-n luciul ei. Dacă e mai grav și simt că nu trece, adaug detergent parfumat și ies și pe gresia din hol.
Ziua judecății!… Am un vecin tânăr și foarte înalt, respectuos de altfel, care mă omoară însă cu manele date la maximum. După ani de chinuitoare expunere la trilurile halucinante ale lui Salam și Minune, Vijelie și ale altor copii miraculoși din sudul languros, am intrat furios în Domo și, cu banii pe care îi țineam pentru haine, mi-am cumpărat un amplificator Akai cu boxe de un metru jumate. Ajuns acasă, le-am orientat către geam. La 80 de decibeli îi dau Rammstein. Iron Maiden la 85. Dark Funeral la 90. Nightwish la 95. Și e bine.
CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro…
Facebook
WhatsApp
TikTok
