kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Reamintiri

Istoria hârtiei (2)

   Continuăm şi astăzi să depănăm firul poveştii unuia dintre cele mai utile lucruri din lume: hârtia. Vă puteţi imagina câte sute, mii, milioane, miliarde de pagini s-au scris de-a lungul vremii?

   Hârtia simplă, colorată, parfumată etc. este păstrătoarea istoriei lumii, căci dacă n-ar fi fost inventată am fi scris, poate, şi astăzi pe tăbliţe de lut, mătase, bronz, plăci acoperite cu ceară sau alte materiale, dacă nu s-ar fi inventat calculatorul, evident. Desigur, şi aceste metode erau bune, dar materialul era greu de folosit şi adesea costisitor, două caracteristici care au dispărut odată cu inventarea hârtiei. Sau, cine ştie ce s-ar mai fi inventat spre binele omenirii.

   Nu am uitat că papirusul, primul material asemănător hârtiei, era folosit de egipteni încă din anul 4000 î.Hr. Planta de papirus era transformată în hârtie printr-un procedeu simplu. Din tulpina plantei se extrăgeau straturile fibroase, care erau apoi aşezate unul lângă altul şi acoperite de un alt strat, dispus perpendicular pe fibrele primului. Această foaie era udată şi apoi presată. După uscare, seva plantei acţiona ca un adeziv ce lipea cele două straturi, obţinându-se astfel un material pentru scris relativ neted şi destul de trainic, judecând după numărul mare de papirusuri care s-au păstrat până astăzi.

   Cu voia dumneavoastră continuăm însă cu istoria hârtiei. Inventarea hârtiei şi organizarea primei producţii din lume se datorează demnitarului chinez Tsai-Lun (48 –118) care în anul 98 a început să producă hârtia din cârpe de cânepă, zdrenţe de ţesături, bumbac, scoarţă de copac, câlţi, paie. Amestecate cu apă, frământate apoi, a reuşit să facă o pastă pe care o întindea în foi subţiri, obţinând astfel hârtie. Există un document care atestă că hârtia, a fost descoperită în anul 98, însă procedeul de fabricare a fost ținut secret până în secolul al      VIII-lea, când Samarkandul a devenit un centru însemnat de producere a hârtiei. Dar aceasta este o altă poveste.

Pușa ROTH  este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii  Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…

 

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media