Taxa pe ulei
Aşa cum am mai spus şi în celelalte episoade, dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului, cu statul, omul, cetăţeanul, are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.
O altă taxă care a rămas în istoria lumii ca una dintre cele mai bizare este taxa pe uleiul de gătit. Şi acum ne referim la faraonii egipteni care au impus multe taxe, majoritatea pentru a finanţa unele dintre cele mai mari proiecte ale vanităţii din toate timpurile. Dacă statul, în general, are nevoie de bani, soluţii se găsesc, pentru a-i scoate şi din piatră seacă, vorba proverbului. Într-un sistem total lipsit de scrupule, cetăţenii erau obligaţi să obţină uleiul de la reprezentanţii faraonului, iar refolosirea era interzisă. Prin urmare, scribii verificau fiecare gospodărie pentru a se asigura că se foloseşte cantitatea corespunzătoare, pentru a confisca proviziile mai vechi şi pentru a forţa cumpărarea de ulei proaspăt. Poate că este necesar să reamintim de unde vine termenul faraon, pentru a lămuri şi contextul în care apăreau asemenea taxe. Faraon este o interpretare grecească a cuvântului egiptean Per-aa, însemnând în traducere directă „casă mare” și folosit în timpul Vechiului Regat ca parte a expresiei smr per-aa (curtean al marii case), cu referire directă la clădirea curții sau palatului. Începând cu a XII-a dinastie, cuvântul apare în formularea unei urări :„Marea Casa să trăiască, să prospere și să fie sănătoasă”!, dar nu se făcea referire la rege.
Prima dovadă clară a folosirii apelativului Per-aa la adresa regelui este într-o scrisoare către Amenhotep IV, în timpul celei de a XVIII-a dinastii (1539-1292 î.Hr.). Începând cu a XIX-a dinastie, apelativul este folosit în egală măsură cu hm.f (Majestatea Sa). Prin urmare, termenul a evoluat de la referirea la o clădire către o referire respectuoasă la rege. (Informaţie preluată din Enciclopedia Liberă).
Inteligenţa poporului a aşezat uleiul pe treapta adevărului, iar proverbul plin de înţelepciune a trecut veacurile şi va rămâne cât e lumea. „Adevărul şi uleiul se ridică întotdeauna la suprafaţă.”
La final, vă propun spre lectură o poezie a lui Marin Sorescu, intitulată „Actorii”, nu pentru faptul că apare cuvântul ulei în context, ci pentru imaginea poetică desăvârşită.
„Cei mai dezinvolţi-actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice.
Pătaţi de ulei,
Cu şepci veridice,
Ocupând tot felul de funcţii,
Intră şi ies pe replică,
Care le vin sub picioare ca niște preşuri.
Moartea lor pe scenă e atât de naturală,
Încât, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Grimaţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!
Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic
Şi nu ştim unde dracu să ţinem mâinile.”
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
