Impozitul pe… frică
Dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului, cu statul, omul, cetăţeanul, are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, voievozi, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.
O vorbă din popor spune că „frica păzeşte pepenii”, dar să pui taxă pe biata frică, mai bine mănânci pepenii, asta ca să ne amuzăm şi să mai uităm de taxele moderne ce stau ciorchine pe capul bietului cetăţean, probabil, înfricoşat de mulţimea lor. Eu nu cred că există om pe lumea asta căruia să nu-i fie frică de ceva sau, în unele cazuri, de cineva, dar asta nu înseamnă că frica trebuie taxată, impozitată! Unora le e frică şi de umbra lor, dar aceasta este o categorie specială care trebuie tratată ca atare.
A existat însă cineva care s-a gândit că poate învinge frica, impozitând-o. Acest lucru s-a întâmplat în timpul domniei regelui Henric I al Angliei. Henric I (1100-1135) a fost cel de-al patrulea fiul lui William I Cuceritorul, primul rege al Angliei, după cucerirea normandă din 1066. El i-a succedat fratelui său mai mare William al II-lea al Angliei în 1100 și l-a învins pe fratele lui mai mare Robert Curthose pentru a deveni Duce al Normandiei în 1106.
El a ocupat tronul cu sprijinul baronilor englezi, cărora le-a acordat, pentru prima dată, o „Cartă a libertăților”. Urmărind consolidarea puterii regale, a intrat în conflict cu Anselm, arhiepiscop de Canterbury, iar apoi cu papa în problema dreptului de învestitură. Autorităţile de pe timpul regelui Henric I observând că foarte mulţi tineri se sustrăgeau de la serviciul militar, de teama confruntărilor de pe câmpul de luptă, s-au gândit să instituie un impozit prin plata căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost cunoscută sub numele de impozit pe frică, pentru a da amatorilor o nuanţă dezonorantă, mai ales în acele vremuri când vitejia era o mare virtute. Cu toate acestea, nu erau puţini cei care o plăteau, înghiţind ruşinea cu preţul vieţii, ceea ce l-a determinat pe regele Ioan fără de Ţară să majoreze această taxă cu 300%. Incredibil, dar adevărat! Ioan (John) Plantagenetul (24 decembrie 1166 – 19 octombrie 1216) rege al Angliei din 6 aprilie 1199 până la moartea sa (19 octombrie 1216). A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitainia. I-a succedat la tron fratelui său Richard Inimă de Leu. Porecla sa „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji.
Dacă stăm să ne gândim, în acea perioadă războaiele erau la ordinea zilei, şi dacă tinerii se sustrăgeau de la război, numărul combatanţilor era mai mic şi victoria devenea iluzie. Aşa că, Legea impozitului pe frică a rezistat 300 de ani de la apariţia ei.
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
