Pâine și… soare
După atâtea zile de caniculă, de nu ştii unde să te ascunzi, mă gândeam, hei, la ce mă gândeam? Sigur, la o istorie potrivită pentru această perioadă.
M-am hotărât să vorbim despre pâine. Chiar şi persoanele care nu o consumă, tot tresar la mirosul pâinii calde. Vă propun să coborâm în istorie pe la anul 1822, când în Bucureşti îşi aveau cuptoare, brutarii, jimblarii şi simigii. Nicolae Iorga afirma că brutar vine de la cuvântul german brod care denumeşte pâinea. Brutarilor li se mai spunea şi cocori. Tot Iorga spunea că „pitărie mai aleasă făceau fumagii sau formagii. În sfârşit, toţi plămăditorii de aluaturi aveau obligaţia să facă pâine, nu crudă ca să tragă la cântar, ori proastă sau mai mică, iar grâul trebuia să fie de cel de frunte, spălat. Cum ei hrăneau oraşul, stăpânirea îi supraveghea îndeaproape obligându-i să deschidă fumuri atunci când, ca să nu lucreze în pagubă, ori doar din lăcomie, fug şi se ascund cu pricină că n-au zaherea sau n-au sermaia adică capital ca să cumpere zaherea.” Tot felul de ordonanţe plouau pe capul albit de făină al bieţilor brutari, în seama cărora se punea flămânzirea poporului. Pâinea se hotăra a fi vândută caldă, la gura cuptorului. O altă reglementare naţională spunea ca pâinea de o para să nu aibă mai mult de 135 de dramuri.
Doamnelor şi domnilor trecut-au anii de la 1822 încoace, dar şi pâinea… De, fiecare pâine cu legea ei. Să auzim numai de bine.
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
