Taxa pe frică
Dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului cu statul, omul, cetăţeanul are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul.
Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.
Henric I al Angliei
O vorbă înţeleaptă spune că „frica păzeşte pepenii” şi în acest context vom aminti de o altă lege care promova impozitul pe frică. Henric I (1068/1069–1 decembrie 1135) a fost cel de-al patrulea fiul lui William I Cuceritorul, primul rege al Angliei, după cucerirea normandă din 1066. El i-a succedat fratelui său mai mare William al II-lea al Angliei în 1100 și l-a învins pe fratele lui mai mare Robert Curthose pentru a deveni Duce al Normandia în 1106. A domnit între anii 1100–1135. În timpul domniei lui, foarte mulţi tineri se sustrăgeau serviciului militar, de teama confruntărilor pe câmpul de luptă şi din această cauză autorităţile au legiferat situaţia, instituind un impozit, prin plata căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost denumită impozit pe frică, pentru crea o nuanţă dezonorantă.
Cu toate acestea, amatorii nu erau puţini, ceea ce l-a determinat pe regele Ioan fără de Ţară să o majoreze cu 300%. Ioan (John) Plantagenetul (24 decembrie 1166–19 octombrie 1216) a fost rege al Angliei din 6 aprilie 1199 până la moartea sa la data de 19 octombrie 1216. A fost și duce al Normandiei intre anii 1199–1204. Era fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitainia. I-a succedat la tron fratelui său Richard Inimă de Leu. Porecla sa „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji. Legea impozitului pe frică a fost în vigoare timp de 300 de ani. Vorba lui Dostoievski: „Frica e blestemul omului.”
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
