Taxa pe ureche
Aşa cum am mai spus de fiecare dată, dacă e să ne raportăm la relaţia omului, cetăţeanului cu statul, omul, cetăţeanul are atâtea obligaţii faţă de stat, obligaţii sub formă de taxe, unele, să zicem, necesare, altele făcute să mai scoatem un ban din buzunar. Ideea de a pune fel de fel de taxe, unele chiar biruri, nu s-a inventat azi, ci a fost pusă în practică de când există statul. Acum, dacă stăm strâmb şi socotim drept, conducătorii statelor, fie că s-au numit faraoni, regi, împăraţi, domnitori, ţari, preşedinţi etc., au promulgat legi, unele bune, altele strâmbe, în defavoarea cetăţeanului. Ele au rămas în istoria lumii, dar unele chiar merită amintite pentru ineditul lor, altele pentru năstruşnicia lor.
Astăzi vom povesti despre ureche, definită de Voltaire ca fiind „bulevardul către inimă”. W. Shakespeare, genial în înţelepciunea lui, a lăsat şi această maximă despre ureche: „O vorbă înţeleaptă adoarme într-o ureche bleagă”.
Vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, şi o epigramă de I. L. Caragiale, referitoare la ureche:
Unui datornic
„Pentr-o datorie veche,
Eşti fudul de o ureche;
Pentr-o datorie nouă,
Eşti fudul de amândouă.”
Lucian Blaga afirma că „o vorbă de spirit, oricât de strălucitoare, îşi are şi ea mormântul. În urechile prostului.” Sunt doar câteva exemple care arată că urechea a fost mereu în atenţia lumii.
Sigur, ea nu putea să treacă neobservată de cei care conduc destinele omenirii şi s-au gândit să pună o taxă pe organul auzului. Acum, dacă stau să mă gândesc bine, n-am citit niciunde că surzii au fost exceptaţi de la plată, deşi sunt deţinători de urechi. Glumesc şi eu, că legea e lege şi nu poţi fi „mai presus de ea”, ca să imităm şi noi puţin pe puternicii zilelor noastre. Prin urmare, această ciudată taxă a fost introdusă în Tibet în anul 1920, dar se pare că originile ei sunt mult mai vechi, fiind răspândită aproape în toată China. Pentru fiecare din urechile sale, omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia primea un cercel cu care făcea dovada contribuţiei. Pedeapsa pentru evazionişti însemna tăierea urechilor.
Vă închipuiţi, doamnelor şi domnilor, că nimeni nu dorea să rămână fără urechi şi dădea banii statului, ca să se ferească de chinul dar şi de ruşinea de a i se tăia urechea.
Pentru a ne îndepărta de urâţenia acestei taxe, în final am să vă reamintesc un citat din Sigmund Freud referitor la ureche, bineînţeles: „Dacă vrei ca soţia ta să te asculte când vorbeşti, vorbeşte cu altă femeie. O să fie numai ochi şi urechi.”
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
