Femeia şi copacul (V)
Dormea pe o canapea de teamă să nu i se pară patul prea mare. Îşi micşora, credea ea, singurătatea. Dar pentru a se sprijini, avea nevoie (de ce oare?) de două perne. A doua, mereu nefolosită, era aşezată pe lângă perete ca un martor mut al viselor ei. N-avusese parte de somnul dulce, alintat care acum, după atâţia ani, îi rămăsese o necunoscută. Se uita uneori alături, la perna sprijinită de spătarul patului, aşteptând, parcă, un răspuns pe care nici ea nu credea că-l va primi vreodată.
Alteori, în noapte, se ridica brusc, dorind să învingă tăcerea dormitorului şi să se convingă de beneficiile somnului de una singură. Fugi repede la fereastră în timp ce se gândea la singurătatea copacului ce-i sta martor de atâta amar de ani. Era un război rece şi dureros împotriva dorinţei de doi. Dar ce, copacii au perechi? – răsuflă ea uşurată, după ce a emis un asemenea adevăr. După o clipă de tăcere femeia începu să se ameninţe, spunându-şi vorbe grele. În cealaltă clipă, însă, se lumină.
Alt adevăr ieşi la iveală. Chiar dacă toţi copacii cresc singuri, ei sunt de fapt pădurea! – exclamă aproape fericită. Viermele duplicitarei îndoieli o rodea cu o viteză uluitoare. „Dacă eşti femeie – îşi auzi propriul gând – trebuie să ai puterea să-ţi găseşti perechea!”. Clipe de aşteptare. Apoi, ca la un tribunal repede încropit, începu să pledeze cauza. „Sunt nevinovată! Ştie şi copacul! I-am mărturisit. Îl iau ca martor.”
Avocatul acuzării s-a ridicat mult prea repede şi a decretat: „E vinovată şi de aceea e condamnată la singurătatea pe care şi-a căutat-o. Să nu o credeţi tocmai acum, în al cincilea ceas. E prea târziu.” Avocatul apărării a conchis, după un timp de gândire: „Suntem mulţumiţi de verdict. Pedeapsa e minimă.” Întorcându-se spre femeie: „Te-a salvat copacul”. Femeia se îndepărtează uşor de fereastră, murmurând: „Am salvat singurătatea.”
21 martie 2009
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…