Cocoşatul
Îl cheamă Dan, dar fiindcă are gheb în spate, oamenii l-au poreclit Cocoşatul. E un om micuţ, trecut de 60 de ani, cu planuri mari, fără acte, adică fără identitate, fără bani, fără casă, fără, fără… A stat pe la multă lume, dar omuleţul are mândrie, nu vrea să i se comande ceva. Face ce poate, şi poate puţin fiindcă e neputincios.
Acum locuieşte într-o casă în care plouă ca afară, casa nu are tavan, a căzut de la ploaie, iar igrasia a cuprins totul. Nu se pune problema de curent electric, apă curentă, toaletă (nici cea din curte nu mai e!), adică de o fărâmă de civilizaţie. Singur în curte, s-a apucat şi a defrişat hăţişul ce cuprinsese fiecare colţişor, a cules corcoduşele şi merele pentru ţuică, fiindcă e mare amator, dar proprietăreasa, femeie rea şi fără scrupule, când a văzut că totul e curat, a hotărât că nu mai poate să-l ţină, pretextând că vinde casa. Este adevărat că bietul Cocoşat uită să se spele sau nu consideră că e necesar, iar femeia vicleană a găsit motivul pentru care el nu mai poate locui în casa ce stă să cadă.
Viaţa sau soarta, mai bine zis, l-a plimbat din casă în casă, dar „n-a făcut pureci niciunde”, fiindcă el este de fapt un inadaptabil. Umblă cu un căruţ în care îşi pune „zestrea” şi caută alt acoperiş. După ce s-a aşezat, începe să ţeasă planuri, ce face el iarna stând la căldurică şi ascultând radioul. Dan are o sapă pe care o consideră cea mai bună din lume, o ascute şi de câteva ori pe zi, este unealta cu care îşi câştigă pâinea cea de toate zilele şi de care vorbeşte ca despre o fiinţă. A încercat să facă şi o mică grădină plantând câteva fire de roşii pe care le-a cam abandonat, deşi bietele plante se încăpăţânează să crească.
Dacă cineva îl nemulţumeşte din te miri ce, Cocoşatul încearcă să te convingă că acel om nu trebuie primit în curte. Dacă nu te convinge, se supără şi abandonează munca, riscând să rămână flămând, fiindcă oamenii, cunoscându-i metehnele, evită să îl cheme la lucru. Cocoşatul are gură mare şi bârfitoare şi spune tot ce a văzut la lumea la care a lucrat, dar mai şi inventează sau i se pare lui că aşa ar fi. Acum va trebui să plece, iar viaţa lui, se poate spune, este un şir lung, mult prea lung, de eşecuri. Uimitor este că nu şi-a pierdut optimismul şi speră că într-o zi va avea o pensie, fiindcă a lucrat zece ani în mină, bani cu care îşi va căuta liniştea.
Nu ştiu dacă e adevărat sau este doar o vorbă ca să creadă lumea că nu s-a născut cu sapa-n mână, însă m-aş bucura dacă bietul om, cu toate metehnele lui, şi-ar găsi liniştea şi ar avea vreme să se bucure de un strop de libertate. Nu ştiu cum e să n-ai niciodată o certitudine, dar să ai puterea să visezi la o zi, oricât de îndepărtată ar fi, în care să vină poştaşul cu banii de pensie şi să simţi că eşti cineva, un om cu identitate sigură, un om pe care statul îl recompensează pentru anii munciţi!
De când l-am cunoscut pe Dan mă gândesc la un personaj celebru, la Akaki Akakievici Başmacikin, din Mantaua lui Gogol. Pe Akaki, visul de a avea o manta nouă l-a însufleţit, iar atunci când visul a devenit realitate, a păşit dincolo de mahala, s-a crezut cineva, a ieşit la lumină şi lumina l-a ucis. Nu suprapun identităţi, nu transfer ficţiunea peste o realitate, este doar un exemplu, o conexiune a două destine. Sau cum spunea bunica: „Poate aşa i-a fost scris”.
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
