kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Reamintiri

Linia regăsirii

Recitind Linia vieții volumul apărut la Editura Tracus Arte, semnat de Valentin Busuioc, am recompus în paralel linia vieții mele ca într-o imagine suprapusă, pentru că această poezie ce mustește de viață, de întâmplări și de amintiri, sensibilă și creativă, te obligă aproape să-ți retrăiești viața. Valentin Busuioc dă cititorului șansa de a se recompune, oferind subtil și rafinat, cheia existenței sale, deschizând căi de comunicare – ca ,,un înger păzitor”–, de amintiri simple, de trăiri și de vise.

Linia vieții te întoarce în timp, te obligă să privești înapoi ,,fără mânie”, ci doar cu sentimentul regăsirii propriei identități. ,,Dumnezeu nu a visat decât o singură dată/ însă lumii i-a fost/ îndeajuns…”, probabil că aici este cheia dumnezeirii din om, probabil că așa a fost, ca noi să avem puterea luminii interioare, de a ne întoarce în timpul trăit, ca să ne înțelegem menirea pe acest pământ. Tulburătoare sintagmă, însă pe deplin susținută poetic de autorul care se povestește în metafora vieții. Linia vieții pornește, paradoxal, de la cenușa bunicii păstrată într-o sticlă groasă găsită de bunic pe o plajă, după război, semn ca viața este o nemărginire, chiar dacă existența noastră pământeană este doar vis sau trecătoare umbră.
În poezia lui Valentin Busuioc moartea definește viața, îi dă puterea de a trăi, de a iubi, de a visa, de a face trecerea prin lume frumoasă, dar grăbită. Ochii sunt lumina sufletului și ochiul poetului receptează și transmite imagini, fiindcă Linia vieții este o imagine, un tablou al Vieții, o suită de întâmplări privite cu înțelegere și dragoste. Ca să îți descifrezi sensul vieții, e aproape obligatoriu să te întorci în timp, în tunelul timpului, pe care noi îl ignorăm de multe ori.
Recursul la memorie este de fapt linia vieții, este trecătoarea noastră existență, a cărei cheie trebuie să nu o pierdem în vârtejul cotidian. Sublim paradox, naștere-viață-moarte, exact ca la bobul de grâu care moare să rodească!
Citind am răscolit trecutul, am regândit prezentul și am ajuns la concluzia că linia vieții e iubirea: ,,…și ochii tăi îmi sunt dragi/ cu cât ne iubim mai mult/cu atât pot vedea prin ei mai departe/pe urmașii noștri îi văd/ cum citesc despre noi/ într-o carte…”

Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media