LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Reamintiri

Când scriu o piesă de teatru…

 

Viața cu întâmplările ei este punctul de plecare pentru un dramaturg, viață trecută în ficțiune cu mijloacele teatrale. Când scrii o piesă trebuie să știi în ce direcție mergi. Teatrul este diferit de proză, în sensul că în roman, nuvelă, poveste, schiță etc., poți folosi mai multe registre stilistice, poți să creezi personaje, fără ca ele să aibă substanță dramatică, le poţi creiona fără să le dai viață, poți completa acțiunea cu pasaje descriptive, însă în teatru personajele trebuie să capete contur precis, trebuie să exprime o tipologie, trebuie să aibă „carne”, conștiință, sentimente, fiindcă personajele schematice, fără identitate precisă, nu pot urca pe scenă, nu pot susține „viața” piesei, nu pot convinge publicul, cel care hotărăște dacă adevărurile tale, visele tale, ficțiunea ta, întră în tiparele gustului public. Teatrul nu este descriere, teatrul este replică și prin replică trăiește.

Atunci când scriu o piesă, o am construită în minte, am creat personajele, știu de unde plec și unde vreau să ajung. Se întâmplă uneori ca personajele să te „oblige” să schimbi o scenă, sau chiar finalul. Teatrul este o istorie de viață, sau a întâmplărilor vieții, sintetizată, colorată, după viziunea autorului și readusă iar la viață prin jocul actorilor. Sunt personaje pe care le iubești, fiindcă ele îți reprezintă idealurile, și personaje negative, pe care trebuie să le urăști, fiindcă trebuie să le scoți la iveală partea mizerabilă, sau, de ce nu, frustrările tale ca autor întruchipate de aceste personaje.

Într-o piesă sunt personaje neutre, de care ai nevoie în construcția dramatică, dar și personaje episodice, care dau dinamica textului dramatic. Sigur, poți adăuga o tușă de culoare dramatică, poți îndulci caracterul unui personaj, poți face mici schimbări atunci când scrii o piesă, dar nu poți pleca la drum având doar o singură idee. Este o aventură asemănătoare cu cea a căutătorilor de comori. Poți găsi comoara, dar, de cele mai multe ori, o poți căuta fără să știi dacă ai găsit-o sau nu. Teatrul se scrie după ce acțiunea și personajele principale au contur precis, altfel se merge pe căi necunoscute.

Ca autor de teatru trebuie să-ți auzi personajele, să le dai replică, trebuie să le urmărești, să nu le scapi din mână. Dialogul cu propriile tale personaje este esențial în dinamica piesei. Trebuie să vezi lumina, întunericul, decorul, trebuie să așezi acțiunea într-un timp anume și într-un spațiu. A vedea și a auzi din punct de vedere teatral, sunt cele două mari dimensiuni pe care trebuie să le ai. Într-un fel, trebuie să păstrăm regula de aur a celor trei unități: de loc, de timp și de acțiune, regulă a teatrului antic, păstrată și de teatrul modern, dar adaptată la secolul în care trăim.

Teatrul îmi dă posibilitatea să visez și îmi creează iluzia că pot să mă recompun, că pot să recreez personaje, să inventez stări, să visez la o lume a mea, să scot la iveală calități și defecte omenești, să arăt oamenilor, publicului, această lume frumoasă-urâtă și să-mi imaginez că le deschid o cale ca s-o privească fără inhibiții, să o judece și să le fie exemplu. Teatrul este o provocare, este un dialog, dar și o sumă de întrebări, de certitudini, de angoase, de dorințe, de vise, de mândrie dar și de umilință. De ce? Fiindcă teatrul îți dă posibilitatea să fii oricare dintre personaje, să le dai parte din tine, sau să le înzestrezi cu calități pe care tu nu le ai, să fii un pic înger, o fărâmă monstru, să fii ceva din toate ca să poți împrumuta viață.

Teatrul este fascinație, este altă dimensiune a Eului tău. Scriind teatru te redescoperi ca om, îți descoperi cele mai ascunse nuanțe ale sufletului. Aceasta este miza, acesta este secretul scriitorului de teatru. Aceasta este părerea mea, crezul meu. Apoi lumea copilăriei, fascinanta lume a inocenței, lumea celui de-al cincilea anotimp. Însă tot ce scriu face parte din mine, din existența mea și îmi asum orice idee, bună sau rea. În tot ce am scris sunt eu, cu alaiul meu de sentimente, cu gândurile, cu adevărurile mele, cu mine. Nimic din ceea ce am scris nu-mi este străin.

 

Pușa ROTH  este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…