Leuşteanul
O ciorbă fără leuştean e ca nunta fără lăutari, aşa cum se spune în popor. Leușteanul, cunoscut ştiinţific ca Levisticum officinale, este o plantă perenă comestibilă, folosită drept condiment la ciorbe de toate felurile, de la cele de zarzavat până la cele de carne de vită, porc, pasăre etc. Leuşteanul poate crește până la înălțimi de doi metri și are flori galbene din care ies seminţele mici, frumos mirositoare, ca şi frunzele.
Este o plantă mediteraneeană şi este populară în sudul Europei unde datează din Antichitate. Medicii din Grecia antică au fost primii care au lăsat însemnări despre efectele benefice ale frunzelor verzi ale leuşteanului asupra digestiei, asimilaţiei şi sistemului nervos.
La începutul secolului al IX-lea, împăratul Carol cel Mare (date posibile: 742, 747 sau 748, loc necunoscut, posibil Herstal, Prüm, Jupille, Aachen–28 ianuarie 814, Aachen) emitea edictul numit Capitulare de villis vel curtis imperii Caroli Magni, în care definea o serie de reguli administrative, legale şi agricole pentru guvernarea imperiului francilor. Actul era scris în latina medievală, singura vorbită şi înţeleasă peste tot în imperiu. Capitulare de villis a ajutat la unificarea denumirilor şi tehnologiilor agricole. Multe plante aromate de origine mediteraneană au devenit cunoscute astfel şi în nordul Europei, unele dintre ele fiind chiar aclimatizate (leuşteanul, pătrunjelul, ţelina, chimenul etc.).
În secolul al XVII-lea Nicholas Culpepper (18 octombrie 1616 –10 ianuarie 1654), botanist, fizician şi astrolog englez, scria despre leuștean că „o infuzie picurată în ochi înlătură roşeaţa… decoctul băut de trei patru ori pe zi este eficace în pleurezie… frunzele zdrobite şi prăjite un pic în untură de porc şi aplicate calde pe orice pată de pe piele va face ca aceasta să dispară rapid.”
Deși provine din regiunile mai calde, leușteanul s-a adaptat de minune în România. Nu este deloc o plantă pretențioasă, rezistă atât la căldură excesivă, cât și la îngheț. Frunzele de leuștean se pot recolta după nevoie, pe timpul verii, iar toamna se formează mănunchiuri care se usucă și se pot păstra astfel tot timpul iernii, în saci de pânză sau în borcane. O metodă alternativă de păstrare o reprezintă presarea puternică a frunzelor verzi în borcane, peste care se adaugă multă sare de bucătărie. Având multe efecte benefice, putem spune, pe bună dreptate, că leușteanul este mai degrabă o plantă medicinală decât o simplă legătură de zarzavat.
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
