Chimenul și Chimionul
De curând, de foarte curând, umblam prin piaţă, pe la magazine, să mă conving că preţurile au crescut peste noapte, precum ciupercile după ploaie, şi am intrat pe la plafar să cumpăr te miri ce, ceva acolo, să nu plec cu mâna goală. Lângă mine, două doamne discutau aprins despre seminţe, contrazicându-se pe denumirea acestora. Una zicea că a luat chimion, cealaltă că e vorba de chimen. Mare dilemă, am zis eu şi am plecat spre casă, gândindu-mă la existenţa celor două plante asemănătoare, dar totuşi diferite, ale căror seminţe sunt de fapt fructe.
Pentru a nu greşi, de altfel omeneşte, glumesc şi eu, am apelat la definiţiile oferite de specialişti în privinţa celor două plante. Prin urmare, chimenul (Carum carvi) este o plantă bianuală din familia Apiaceae, care crește în Europa și în vestul Asiei în soluri argiloase, uscate. Are, ca și chimionul, nevoie de foarte mult soare pentru a se dezvolta în condiții ideale și pentru a produce fructe aromate şi are un aspect similar cu cel al mărarului, cu frunze fin ramificate, care cresc pe tulpini, iar florile sunt mici, de culoare albă sau roz. Fructele (numite eronat semințe) sunt achene în formă de semilună, de aproximativ 2 mm lungime.
Chimionul (Cuminum cyminum) este o plantă anuală, bienară din familia Apiaceae, răspândită din estul Mării Mediterane până în estul Indiei. Are, ca și chimenul, nevoie de foarte mult soare pentru a se dezvolta în condiții ideale și pentru a produce fructe aromate. De la chimion se folosesc semințele uscate ca atare sau măcinate. Semințele de chimion seamănă cu cele de chimen, având formă alungită, fiind crestate longitudinal și galben-maro la culoare, la fel ca și cele ale altor membri ai familiei Umbelliferae, cum ar fi pătrunjelul și mărarul. Acest fapt a dus la confundarea chimionului și chimenului chiar și de către persoane care se considerau avizate. De la chimen se folosesc în general fructele sau rădăcina, iar de la chimion se folosesc atât semințele cât și fructele. Semințele de chimion sunt mai iuți, mai deschise la culoare și mai mari decât fructele chimenului. Chimionul este utilizat pe post de condiment cu preponderență în Africa de Nord, Orientul Mijlociu, vestul Chinei, India, Cuba și nordul Mexicului. Chimenul, pe de altă parte, este folosit la condimentarea brânzeturilor, a cărnii, sau la prepararea supelor și cremelor de legume în special în Europa Centrală și Scandinavia.
Chimenul poate fi înlocuit la gust cu seminţele de mărar, iar chimionul cu pudra de curry sau garam masala. Chimenul și chimionul sunt foarte asemănătoare ca aspect și proprietăți, fac parte din aceeași familie de plante (împreună cu feniculul şi anasonul), însă sunt două plante diferite. Vă mai reamintesc că una dintre plantele cele mai populare în secuime este chimionul, care creşte spontan în depresiunile intramontane. Un rachiu secuiesc popular e asezonat cu seminţe de chimion. Este o băutură tradiţională a secuilor de culoare uşor brună precum un whisky. Cât despre chimen ce să mai spunem? Chimenul este menţionat în Biblie, în Evanghelia după Matei, versetele 23–24: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuiala din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!”. Chimenul este menționat frecvent de scriitori încă din antichitate. Dioscorides*) recomanda ca uleiul produs din această mirodenie să fie administrat fetelor palide. În piesa „Henry al IV-lea” a lui William Shakespeare (23 aprilie 1564 – 23 aprilie 1616), cavalerul Shallow îl invită pe Falstaff să guste „nişte mere şi o mâncare de chimen”. Obiceiul de a mânca mere coapte împreună cu o farfurioară de chimen se menţine până în zilele noastre la Colegiul Trinity din Cambridge, precum şi în unele hanuri londoneze de modă veche, exact ca pe vremea lui Shakespeare.
Aşa cum ne-am obişnuit, nu voi încheia povestea celor două mirodenii fără vreo pildă, şi am ales în acest sens „Chemarea prietenească a înţelepciunii”, 9:1– 6 din Pildele lui Solomon. Cu bine şi cu bucurie! „Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi, a înjunghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa. Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii: «Cine este neînţelept să intre la mine!» Şi celor lipsiţi de buna-chibzuială le zice: «Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!»”
*)Pedanius Dioscorides (cca 40, Anazarbus, Cicilia, Asia Mică– cca 90), medic, farmacolog și botanist grec, a trăit la Roma în timpul împăratului Nero. Întrucât era chirurg în armata împăratului, a avut numeroase ocazii de a călători de-a lungul și de-a latul Imperiului Roman și de a aduna informații despre substanțe ce pot fi folosite în medicină. Dioscoride a scris o carte în cinci volume, De Materia Medica, fiind precursorul tuturor farmacopeilor moderne și unul din cele mai însemnate atlase botanice din istorie. Importanța acestei cărți mai constă și în înregistrarea unei serii de nume de plante în alte limbi decât greaca și latina: găsim în paginile sale și menționarea unor denumiri de plante medicinale în limba dacă.
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
