Povești despre lume și… fum (2)
Oricare i-ar fi fost originea, tutunul era extrem de folosit de către amerindieni la vremea la care sosea Columb. Cristofor Columb a fost primul european care a adus dovezi despre ciudata practică exotică, din călătoria lui prin Marea Caraibelor, în 1492. Mirosind o posibilitate de profit, europenii au început curând să cultive noua plantă și, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, fumatul pipei devenise o practică exotică și radicală care stârnea suspiciuni. În secolul al XVI-lea doi căpitani de vas au convins trei amerindieni să-i însoțească la Londra. Aceștia își făcuseră rezerve serioase de tutun pentru perioada călătoriei, iar unii dintre marinari l-au încercat, le-a plăcut și au realizat că le este foarte greu să renunțe la el. Pentru a-și satisface propriile nevoi, marinarii și exploratorii au plantat terenuri în Africa, Europa și America.
Echipajul lui Magellan a lăsat semințe în porturile din Filipine, precum și în alte porturi. Nemții au adus tutunul de la hotentoți (boșimanii și populația Bantu din Africa), iar portughezii l-au luat de la polinezieni. Curând, oriunde mergeau navigatorii, tutunul îi aștepta, iar pe la începutul secolului al XVII-lea micile parcele deveniseră mari plantații, extinse peste tot în lume. Plantele de tutun au fost menţionate pentru prima oară de Fernando Hernandez de Toledo, medicul lui Filip al II-lea. Către mijlocul secolului al XVI-lea este aclimatizat în Portugalia, iar ambasadorul Franţei la Lisabona, Jean Nicot de Villemain, trimite circa 1500 de frunze de tutun tocate Catherinei de Medici, descriind tutunul ca fiind capabil să calmeze migrenele. În 1690, agronomul Jean de la Quintinie descoperă proprietăţile de insecticid ale tutunului, iar extractul apos de tutun se folosea pentru stropirea pomilor. În anul 1735, botanistul Linné foloseşte pentru prima oară termenul de nicotină. În 1828, nicotina este izolată de către Posselt şi Reinmann, sinteza sa fiind realizată prima oară de Pictet în 1913. În secolul al XIX-lea, noua modă senzațională a prins rădăcini, iar fumatul pipei, trabucului și, în cele din urmă, al țigărilor a intrat în viața de toate zilele. Pe la mijlocul anilor 1800, au început să se fabrice țigări pe scară largă, iar tutunul cucerea planeta.
Ca fapt divers, se pare că indienii Aguaruna din Peru foloseau tutunul nu doar pentru mestecat și fumat, ci și pentru îmbătătoare clisme halucinogene, după cum explica Michael Flocker în volumul The Hedonism Handbook.
În anul 1952, au apărut țigările cu filtru, dat fiind că publicul începuse să audă de rezultatele neliniștitoare ale studiilor, cu toată strădania companiilor producătoare de țigări care contestau oficial dovezile despre efectele secundare negative. Acum ca și atunci, lumea citește despre pericolele la care se expune „bând tutun”, dar puțini sunt cei care se sperie cu adevărat și renunță. Printre aceștia din urmă mă număr și eu, deși mereu îmi promit că o să renunț. E doar un moft, fiindcă dimineața la cafea aprind țigara, mă gândesc că s-ar putea ca de „mâine” să renunț, dar prin fumul țigării încep să născocesc povești despre cum ar fi, dacă ar fi… Ei, și „mâine” e o zi, nu-i așa! În acest sens sunt perfect de acord cu dictonul lui Mark Twain: „Este uşor să te laşi de fumat… Am făcut asta de sute de ori…”.
Exact ce vă spuneam și eu!
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
