LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Reamintiri

Povești despre lume și… fum (1)

   Poate că o să vă mire subiectul, poate că nu, dar eu, recunosc, duhănesc şi îmi promit mereu că n-o să mai „beau” tutun, deşi e vorbă-n vânt, doamnelor şi domnilor. Aşa că o să atac direct subiectul, fiindcă pe pământul acesta sunt fumători câtă frunză şi iarbă. Tutunului, țigării sau pipei li s-au dedicat catrene, ele făcând parte din universul nostru cotidian. Nu ştiu dacă toţi poeţii care au „nemurit” ţigara erau neapărat fumători, dar cu certitudine au recunoscut-o ca pe o prezenţă în viaţa oamenilor.

   Am ales în acest sens o poezie de Jacques Prévert în traducerea lui Gellu Naum, intitulată „Cafeaua de dimineaţă”: „El şi-a pus cafeaua/ liniştit în ceaşcă,/ laptele l-a pus/în ceaşca de cafea,/ zahărul l-a pus/în cafeaua cu lapte/ şi cu linguriţa/ l-a amestecat./ A băut cafeaua,/ ceaşca a lăsat/ fără să-mi vorbească./ A scos o ţigară,/a fumat tăcut, /s-a jucat cu fumul/ – cercuri a făcut –/ a pus, calm,/ tot scrumul/într-o scrumieră/ fără să-mi vorbească./ Fără să mă privească./ Și s-a ridicat,/ şi-a pus pălăria/ cu un gest distrat,/ şi-a luat pe umeri/mantaua de ploaie,/ pentru că ploua,/ apoi a plecat./ A plecat în ploaie/ fără să-mi vorbească./Fără să mă privească./ (şi atunci mi-am strâns/ fruntea grea în palme/ şi am plâns…/ am plâns…)”

   Ei, doamnelor şi domnilor, de la poezie trecem totuşi la proza vieţii, la damnata sau, de ce nu, romantica ţigară, cea care a cucerit lumea mai repede decât orice altă invenţie, ceea ce i-a determinat pe producătorii de ţigări să se întreacă în a-şi boteza produsele cu nume sofisticate, dar foarte sonore, menite să atragă fumătorul. Cercetând documente şi informându-mă „pe surse”, ca să fiu în ton cu moda, există dovezi că tutunul a început să fie cultivat în America acum 6.000 de ani, iar din surse istorice aflăm că prin mileniul al III-lea î. Hr., în cealaltă parte a lumii, egiptenii foloseau în ritualuri fumul, arzând ierburi şi tămâie în ceremoniile sacrificiilor. În urma cercetărilor, în mormântul lui Ramses al II-lea s-au descoperit frunze de tutun, fapt care ridică numeroase întrebări asupra prezenţei acestei plante. Primele semne ale practicii actuale a fumatului apar în civilizaţiile maya şi aztecă prin secolul I î. Hr., când frunzele de tutun erau răsucite sau erau îndesate în vlăstare rigide de bambus. Ştim sigur că în civilizaţiile amerindiene, atât din America de Sud, cât şi America de Nord, oamenii au fumat punându-şi tutunul în pipe sau l-au folosit pentru otrăvirea vârfurilor săgeţilor, numindu-l petum. Indigenii îl cultivau în insulele Tobago (Antilele Mici), incaşii şi aztecii îl fumau zilnic sau la marile sărbători religioase. Grecii şi romanii se pare că fumau plante aromate cum ar fi piperul, eucaliptul, menta.

   Pentru că „pachetul” de informaţii este consistent, am să mă opresc aici, nu înainte de a crea un alt moment dedicat poeziei, poate un moment de răgaz, eu nu spun răgaz de o ţigară sau de o pipă, fiindcă e interzis fumatul cam peste tot şi nu vreau să supăr pe cineva (nu aceasta e intenţia mea!), ci un răgaz de a citi un sonet semnat de Charles Baudelaire, din volumul „Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş”, apărut la Editura Art în 2010: Bântuitul: „Fâşii de văluri negre pe soare se aştern./ Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;/ Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;/ Cufundă-te în hăul urâtului etern;/ Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi/ Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,/ Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,/ Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!/ În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,/ Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare./ Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;/ Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,/În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:/ O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!”

   Doamnelor şi domnilor, continuăm povestea tutunului şi nu este o invitaţie la ţigară, pipă sau chiar narghilea, ci doar o poveste şi pentru fumători dar şi pentru nefumători. Recunosc că tutunul este o mare tentaţie (să nu spunem viciu, că dăm câştig de cauză nefumătorilor!), chiar dacă restricţiile de a fuma într-un loc sau altul s-au înmulţit, iar acum ne-au învins, scoțându-ne în stradă. Dar şi aşa fumătorul nu se lasă învins, pentru că nu se lasă convins să renunţe. Sunt fumători de ţigară electronică, adică se cam păcălesc singuri pentru că fumatul înseamnă până la urmă consum de tutun. Dar, gata cu pălăvrăgeala, că nu face bine nimănui, şi vom continua istoria tutunului de-a lungul timpului. Povești despre lume și… fum!

   În anul 1492 Cristofor Columb face prima expediție și pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria – de aproximativ 30 metri lungime, care erau sub comanda sa, precum și Pinta și Nina – două caravele mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón și fratele său Vicente Yañez Pinzón și aveau la bord 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului pe Drumul alizeelor. Prima întâlnire a lui Cristofor Columb cu locuitorii Lumii Noi s-a întâmplat la data de 12 octombrie 1492. La această dată, la ora două noaptea, Rodrigo de Triana, un marinar de pe Pinta, zărește pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America).

Pușa ROTH  este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii  Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…