kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Femeia și copacul

Dacă gândurile s-ar transmite, lumea ar fi într-un război permanent sau într-o tăcere absolută. Sau, cine ştie, mintea omenească ar inventa filtre, capcane, gânduri ascunse de altele, într-o învălmăşeală pe care nimeni n-ar mai înţelege-o.

   Vă închipuiţi ce repede s-ar şti cum şi ce invenţie a mai născocit cutare, ce gândesc marile puteri despre celelalte ţări, ce promisiuni fără acoperire se fac? Am fi oare mai bogaţi, mai săraci, mai liniştiţi sau mai neliniştiţi ca oricând? Ea citise de curând un articol despre gâlceava gaiţelor – un fel de parlamentari ai pădurii – şi pe loc se gândi ce minunat ar fi să ştie numai cei de-o teapă cu tine ce vorbeşti.

   Dacă s-ar citi gândurile, cine ar mai putea avea micile lui secrete? Cred că ar fi o tristeţe infinită, oftă ea. Stătea pe marginea ferestrei, atârnându-şi privirea de copacul ce aproape năvălise în casă, şi un gând năstruşnic îi trecu prin minte: dacă copacul acesta învaţă să vorbească, oare ce fel de conversaţie am putea duce? O să mă întrebe de libertatea de opinie? De preţuri? O fi curios de ce sunt oamenii din ce în ce mai trişti? De ce tinerii pleacă, de ce pensionarii – majoritatea – au devenit umbre? O să vrea să afle de ce sistemul sanitar este o ruină, de ce stau oamenii la cozi pentru medicamente compensate, de ce învăţământul este aproape o figură de stil?

   Ce înseamnă mileniu şi ce noutăţi mai poate aduce el? O fi mai bun sau mai rău decât celelalte? Va dori să afle dacă politica e politică? Dar dacă pune întrebări despre politicieni şi despre averile lor apărute ca frunzele primăvara sau ca melcii după ploaie? Poate vrea să-l duc la Parlament? Dacă stau să mă gândesc bine cred că s-ar mai găsi loc pentru un copac! Femeia era neliniştită şi-şi făcea o mie de gânduri. Oare ce ar putea să o întrebe copacul?

   Deodată se răsuci pe pervaz – locul de conversaţie – şi un zâmbet îi lumină chipul. Găsise în sfârşit răspunsul. O să vorbim – ea şi copacul – despre iubire. Se întristă însă şi îndoiala îşi făcu loc în inima ei. Despre iubire…? Păi ce, copacii ştiu să iubească? Şi cine mai are timp de iubire când ura ne-a pătruns oasele?! Simţi deodată o atingere uşoară pe mână şi privi cu surprindere în jurul ei.

   Copacul îşi plimba frunzele uşor, legănat, de parcă încerca să-i şteargă îndoiala. În acel moment a îngenuncheat-o un gând: dacă copacii iubesc?

                                                                                     Scris în nopţile de tranziţie, 22 nov. 2006

 

 

Pușa ROTH  este scriitoare, membră USR, jurnalist, membră UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media