„Caragiale este un scriitor obiectiv, dar nu este un scriitor indiferent – pare îngăduitor faţă de personajele sale, dar nu arată trăsăturile care-i fac pe oameni ridicoli, tratându-i cu ironie, punându-i în situaţii absurde, groteşti, demontând mecanismele sufleteşti şi reducându-i uneori la condiţia simplificată a marionetei”. (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941).
„Gherea spune undeva că lui Caragiale îi era imposibil să conceapă o operă până ce nu știa exact numele tuturor personajelor. Aceasta o considera criticul, pe cât ne aducem aminte, ca o particularitate excepțională. Noi credem însă că nici un creator adevărat nu-și poate gândi opera dacă nu știe numele ființelor pe care le creează. Scriitorul care pune personajului un nume oarecare, la întâmplare, sau, în cazul cel mai bun, un X ori un nume provizor, cu gândul să găsească numele potrivit mai pe urmă, dă dovadă că nu vede personajul, că nu e creator și că face o simplă «compoziție» literară. Se zice că Balzac, când avea de scris un roman, cutreiera mai întâi străzile Parisului câteva zile, ca să se inspire de la firmele negustorilor. Pentru un creator, personajele sale există. Același Balzac vorbea despre eroii lui ca de niște cunoștințe din viața reală. Iar cunoscuții noștri au pentru noi o sumă de însușiri, din care una esențială e numele”. (Garabet Ibrăileanu, Numele proprii în opera comică a lui Caragiale, în Studii literare, 1930).
După aceste avizate păreri susţinute de doi titani ai culturii româneşti, te întrebi ce-ai mai putea spune tu, omul românesc al mileniului trei, despre opera caragialiană şi, mai exact, despre personajul său, domnul Crăcănel? Ei bine, poţi să spui, trebuie să spui, că altfel s-ar putea ca Domnului Caragiale (mai prezent spiritual decât în epoca în care fiziceşte a fost prezent) să nu-i placă atitudinea ta miticească şi să-ţi trimită vreo zece Crăcănei la uşă să-ţi ceară perucile, chipurile uitate pe canapeaua ta.
În aceste condiţiuni te gândeşti la faptul că genialul ploieştean a creat nume şi, deopotrivă, caractere. Domnul Caragiale spune „acest Crăcănel”, ceea ce înseamnă că omul despre care scrie este prototipul Crăcăneilor pe care i-a studiat. Crăcănelul de ieri este şi cel de mâine şi de poimâine, dar cu siguranţă cel de azi. Crăcănel de astăzi se poate numi Ionescu, Vasilescu, Popescu etc., bibiloi desigur, cu sau fără beteşug (că nu toţi au căzut de la mare înălţime!), îndrăgostit de o Liză care să-i scurteze zilele şi să-i golească buzunarele. Crăcănel se poate adapta oricărei epoci, dar şi oricărei situaţii.
Pușa ROTH este scriitoare, membră USR, jurnalist, membră UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…