Limba română este religia mea. Iar eu sunt un preot al ei.
Au! Unde e băiatul?
Mi-am petrecut copilăria cu alți băieți de seama mea jucându-ne de-a Robin Hood și de-a Robinson Crusoe, de-a Winetou și indienii sau de-a pirații și comorile, prin pădurile umbroase din jurul Caransebeșului, prin iarba înaltă până la brâu a luncii sau bălăcindu-ne în apa rece și leneșă a Timișului din care prindeam în undițe purcoi, mrene și scobari. Bineînțeles că plecam de acasă fără să cer voie și fără să spun unde mă duc și, din cauza asta, mama se speria de fiecare dată, rău, și intra în panică. Au! Unde e băiatul? A dispărut băiatul! Nu-l mai văd! Și, până apăream eu de după colțul blocului, fugărind vreun câine sau învârtind vreun băț prin aer, ea ori stătea numai cu ochii pe geamul de la bucătărie, ori ieșea din cinci în cinci minute pe balcon și, uitându-se în toate părțile, se dădea acolo de ceasul morții.
Când, în sfârșit, mă vedea, îmi făcea de departe semn cu mâna că o să fie, adică, vai de capul meu. Eu o vedeam și, știindu-mă vinovat, mă pregăteam să iau vreo scatoalcă după ceafă. Dar mama, după ce îmi deschidea ușa, nu făcea decât să se învârtească în jurul meu să vadă ce vânătăi și julituri mi-am făcut și pe unde mi-am mai spart, iar, capul. Și pe urmă, făcându-se că e supărată tare, mă așeza în scaun cu mâna ei și stătea lângă mine în picioare să mă păzească până când, fără să îi pese de nazurile mele, vedea ea farfuria goală. Pe urmă o lua si o spăla în chiuvetă și în timp ce dădea pe ea cu buretele, zicea încet:
– Băiatul mamii, te roagă mama să nu mai pleci așa de acasă, fără să spui. Că-mi sare inima din piept și-o să mor de-atâta grijă…
CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
