LUMEA CU MASCĂ – Constantin CIUCĂ – Mama…

Din mamă în fiu – Mama m-a iubit de parcă cu mine începeau și cu mine se sfârșeau lucrurile. Fără niciun motiv, fără să aștepte nimic în schimb, nici de la mine nici de la nimeni altcineva. Se trezea dimineața iubindu-mă, trăia peste zi iubindu-mă și dormea noaptea iubindu-mă în somn. Habar nu am de ce m-a iubit atât de mult și atât de frumos și de ce, iubindu-mă, a uitat cu totul de ea însăși. Până când o întâmplare din viața mea m-a făcut să o înțeleg mai bine. Cuprins brusc de o boală a sângelui și de un delir al minții, la rândul meu am iubit o femeie. Fără motiv, fără să aștept nimic în schimb. O iubeam și în somn și îmi era dor de ea chiar și atunci când o țineam strâns în brațe. Nu era fiica mea, nu era sora, nu era nimeni altcineva din linia mea de sânge. Și totuși am iubit-o la fel cum m-a iubit mama pe mine. Până am uitat cu totul de mine. Sunt tare bucuros. Asta înseamnă că mama trăiește și e cu mine.

Părinții nu mor niciodată – Ieri am fost pe la cimitir și am stat puțin la mormântul mamei. M-am așezat pe pământ și am plâns un pic. Când am plecat, era cât pe-aci să o întreb unde mi-a pus șosetele alea cu dungi, că nu le mai găsesc deloc.

Memoria principală – Dincolo de cea a creierului, trupul are o memorie a lui, care ține minte salteaua, patul, pereții, mirosul cearceafurilor, forma pernei și adâncitura ei, obișnuințele cu care te trezești dimineața și cu care adormi seara și pe care el nu le poate regăsi decât în locul cu care e obișnuit. Iar când nu le are, trupul tânjește după ele, lin și în tăcere, la fel cum tânjești câteodată după gustul unei prăjituri mâncate demult. Locul acela se numește „acasă”. De aceea, oricât de grozave ar fi locurile prin care umblu creanga, din când în când trebuie să îmi aduc trupul înapoi în memoria lui principală. „Acasă”.

Despre mersul pe lună –  Cred că am mai spus-o dar simt nevoia să o repet: eu am pășit pe Lună cu mult timp înaintea lui Neil Armstrong. Aveam trei ani și jumătate când am ieșit pe balcon într-o seară senină de iunie. Luna era îngrozitor de mare și era foarte aproape de blocul nostru. Am mers pe ea cât am mers și pe urmă am intrat înapoi în casă fiindcă m-a chemat mama să mă culc.

Cealaltă față a despărțirii –  Când, dintr-un motiv sau altul, omul pe care îl iubești dispare fizic din viața ta, chipul lui apare brusc pe pereții camerei tale, pe clădirile din oraș și pe munții de pe marginea șoselelor pe unde mergi tu. El se mișcă întotdeauna în aceeași direcție în care te deplasezi tu, cu exact aceeași viteză cu care conduci tu mașina, ca un corp ceresc. Dacă nu mai sunt munți, atunci chipul pe care l-ai iubit se fixează pe cerul albastru ca o peliculă autoadezivă și flutură acolo în curentul de aer ca un steag dureros dintr-un război pe care l-ai pierdut pentru totdeauna.

CONSTANTIN  CIUCĂ  este un foarte cunoscut  poet, prozator și, desigur,  fost profesor de „Carabella”…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro