Când am căzut eu odată și mi-am rupt piciorul, la spital mi-au băgat niște tije de argint curat, prinse de oase cu șuruburi, tot de argint. Au băgat, adică, în mine, bijutierii care mă asemănau cu Tezaurul de la Pietroasa dar care, chiar dacă trebuia să se țină de pereți, putea să meargă singur până la baie!
Lucrul acesta m-a măgulit grozav atunci pentru că la toți ceilalți pacienți le băgau doar șuruburi de fier și alte metale din acestea ieftine care se găsesc pe toate drumurile.
Am avut atunci un moment de măreție și un sentiment de destin faraonic pentru că argintul acela, acolo în salonul în care jucam șeptică și popa-prostu cu alți domni electrocutați, zdrobiți, sfârtecați, stâlciți sau amputați, făcea din mine un Fracturat Major.
O dată cu trecerea anilor însă mă gândesc din ce în ce mai des la faraoni și la soarta tristă a mormintelor lor prădate de tot felul de jefuitori analfabeți și urâți. Oare aș putea să pățesc și eu ca Ramses I, al II-lea sau al III-lea? Sau ca Amenhotept? Sau ca Akenathon cel necredincios? Sau ca Tutmoses cel Scurt, cuceritorul Assiriei???
Doamne, mă gândesc, ce se va alege oare de ciolanele mele pline de argint? Mă vor băga la topit și vor face inele din mine? Cerceluși? Brățări răsucite? Lănțișoare să atârn pe țâțe de domnișoare?
Parazit
Există oameni goi și pustii care nu știu ce să facă cu ei înșiși și cu viața lor. Și atunci își caută o gazdă în care să intre și pe care să o paraziteze. Și te găsesc pe tine.
Până se instalează în căldura ta, îți fac fripturi, scamatorii de circ și iluzionism, cadouri pe care nu le ceri și tot ce mai e necesar ca tu să îi lași să intre. Apoi, odată instalați în sufletul tău, încep să te mănânce de viu pe dinăuntru. Să se hrănească adică cu emoțiile tale, cu amintirile tale, cu bucuria ta, cu ființa ta pentru a-și da lor înșiși un conținut.
Și o duc bine. Se umflă. Trăiesc. Au viață! Viața ta!
CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
