kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

LUDEX – Șerban FOARȚĂ – De duminică dimineața…

Aș vrea, dacă sunteți de acord, să inaugurăm o rubrică umoristică și ludică, cu numele de LUDEX. Vremurile numai ludice nu sunt, dar le mai dezîncruntăm și noi, ne-a scris domnul Șerban Foarță. Suntem, firește, onorați de această colaborare și e o mare bucurie să vă putem trimite cuvintele vrăjite ale unuia dintre marii scriitori ai lumii în care trăim…

  1. Z

Atîtea-ncap în cîte-un Z,

cînd Z-ul este al lui Zorro:

o zînă galeşă (ador-o, –

e ultima din alfabet!);

sau o zeiţă, – poate Venus,

ce-al Simonettei păr l-avu,

bătut de vînt şi acaju,

că-ţi vine să te-ntrebi: „De cè nu-s

eu cel ce i l-a împletit

sau despletit ca,-n scaldă, apa?

De ce nu i-am întins eu capa

sub paşi, pentru-a fi răsplătit,

apoi, cu un sărut, ca Zorro,

în La espada y la rosa…

De-oi fi o negra mariposa,

un negru cap-de-mort, – de zor o

să zbor dintr-o-aventură-ntr-alta

scriind în grabă cîte-un Z,

cum scrii pe-o filă, scurt şi net

(iar nu ca,-n marmură, cu dalta),

pe un perete cu tapet,

pe o cămaşă cu apret,

pe frunţi sau piepturi, cu unealta

mea, spada, – fără vre-un regret.

Şi,-apoi, să pier din alfabet…

 

Anticariatele, nici alea mai din centru,
nici alea lăturalnice, nu-s pentru
copii: fetiţe, băietani,
sub nouă, zece, unsprezece ani…

… În anticariate,-şi duc viaţa anticarii
care se luptă cu carii
care se luptă cu cărţile
rozându-le din toate părţile:
atlaselor – hărţile,
tratatelor – planşele,
cotoarele, tranşele,
adică muchiile,
coperţilor – buchile,
într-un cuvînt, filele
între care-şi duc zilele.

 

Cică fost-a fost odată un tom
cu scoarţa mai groasă ca a unui pom,
dar i-au făcut-o carii
rumeguş şi tărâţă, – şi-atunci anticarii
s-au făcut foc
şi, cot la cot,
au pus-o pe foc,
cu carii cu tot.

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media