„Aș vrea, dacă sunteți de acord, să inaugurăm o rubrică umoristică și ludică, cu numele de LUDEX. Vremurile numai ludice nu sunt, dar le mai dezîncruntăm și noi”, ne-a scris domnul Șerban Foarță. Suntem, firește, onorați de această colaborare și e o mare bucurie să vă putem trimite cuvintele vrăjite ale unuia dintre marii scriitori ai lumii în care trăim.
[ A L A N D A L A ! ]
PENTRU COPII ȘI PENTRU RAFINAȚI
Chatte blanche, chatte sans tache, Je te demande, dans ces vers, Quel secret dort dans tes yeux verts, Quel sarcasme sous ta moustache.
Paul Claudel
MELCUL, I
Melcul, doar un pic mai rău
Să mi-l mustri, şi mă tem
Că reintră-n propriul său
Filosoficesc sistem.
CASA LUI MOŞ ENE
Misivă către Marie-Sygne
Vară a cam fost destul.
Azi, covoru-i făcut sul.
Au plecat cu toţii, chiar
Eu, – dar totul mi-este clar.
În auz am un cri-cri
Care-mi spune ce-ţi voi scri:
I-am vândut, cuprins de lene,
Tot castelul lui Moş Ene.
Trase-obloanele, a toamnă,
Îs. – Poftiţi în casă, doamnă,
Doamnă şoricel şi domn
Şobolan, – vi-i, poate, somn.
Zice greieru-mi, cri-cri,
Cum că grijile îs gri.
Deşi viaţa-mi pare-amară,
Hai să mergem în cămară,
Unde o tartină, cică,
Face-s-ar tot mai pitică.
Luna, prin culoare albe,-n
Noapte,-şi vâră ochiul galben.
Cucul rugăciunea,-n pace,-n
Casa lui de lemn şi-o face.
Cineva are nu ştiu
Ce c-un şòacăţ cenuşiu.
Merge-un preoţel de mir
Pe biţiclu, ore-n şir.
Trage, neavând biţiclă,
Colonelul, dintr-o sticlă.
Macină cafea-n dugheana
Lui paingul, – pe când Ana,
Bate-n uşă cu-o uşoară
Mână: Intră, domnişoară!
Bluza mi s-a ros în coate.
Şi eşti croitoreasă, poate?
După ce-mi va fi cusută,
N-o să-ţi dau în schimb o sută,
Două, – însă te-aş ruga
S-o cârpeşti pentr-o nuga.
Ah, dar còlo în hambar,
Ce cavaf fără habar,
Tot dregând, dregându-şi, of,
Sărăcia de pantof.
[9 octombrie 1937]




Facebook
WhatsApp
TikTok


































