Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

LUDEX – Șerban FOARȚĂ – De duminică dimineața…

   „Aș vrea, dacă sunteți de acord, să inaugurăm o rubrică umoristică și ludică, cu numele de LUDEX. Vremurile numai ludice nu sunt, dar le mai dezîncruntăm și noi”, ne-a scris domnul Șerban Foarță. Suntem, firește, onorați de această colaborare și e o mare bucurie să vă putem trimite cuvintele vrăjite ale unuia dintre marii scriitori ai lumii în care trăim.

 

 

[ A L A N D A L A ! ]

 

PENTRU COPII ȘI PENTRU RAFINAȚI

 

Chatte blanche, chatte sans tache, Je te demande, dans ces vers, Quel secret dort dans tes yeux verts, Quel sarcasme sous ta moustache.

 

 

Charles Cros

 

RENDEZ-VOUS

 

 

Iubita mea e moartă

Şi iată cum o poartă

Pe umeri, ca-ntr-un vis…

De-atlaz condurii i-s.

 

Cu pleoapele pe ochi, e-n

Duminicală rochie,-n

Sicriu deschis sub cer,

Cu toate că e ger.

 

Sapă-i, gropare, sapă

Mormânt unde să-ncapă

Pe lângă ea, şi ăl

Ce-o vede-acum, sub văl.

 

Cavoul lasă-l încă

Deschis, că,-n noaptea-adâncă,

Mi-a spus că, din cavou,

Ea iese şi, din nou,

 

La ea-n odaie vine

„Să dorm iar lângă tine,

Făcându-mă covrig,

Altminteri, fi’ndu-mi frig.”

 

––––––––

 

Ci frat-su,-n aurora

Cea gri, prinzându-şi sora-n

Flagrant cu mine, el

Mă cheamă la duel:

 

„Ca să te-omor, adică,

Pe tine,-apoi pe-a mică.”

Eu ce era să fac,

De nu să-i vin de hac.

 

Ci ei mâhnirea foarte

Grea-i fu, sfârşind în moarte.

Dar de-nţeles mi-a dat

Că mă aşteaptă-n pat.

 

––––––––

 

În groapa cea pe care

Ştii s-o faci tu, gropare,

Acolo unde-o simt

Că tremură,-n pat strimt,

 

Intra-voi, sub omături,

Să dorm, cu ea alături,

De-alungul nopţii reci

Care va ţine-n veci.

 

 

Charles Cros

 

INTERIOR

 

„Papà, pipì, cacà, bobò.”

„Do, re, mi, fa, sol, la, si, do.”

Mezinul cască, clavecinul

Sor-sii l-aude şi vecinul.

Tata se rade într-un geam

După acelaşi strict program.

Mama găteşte-o supă fadă

Care e ca o marmeladă

De lipicioasă. Fiul, Max,

Dă încălţările cu vacs,

Pentru-a putea întreaga trupă

Să şi le-ncalţe, după supă,

Ca să se plimbe regnu-adult

Şi cel mezin, – dar nu prea mult

Deoarece e-o zi şi mâine

Şi-i greu de câştigat o pâine.

„Do, re, mi, fa, sol, la, si, do.”

„Papà, pipì, cacà, bobò.”

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media