„Aș vrea, dacă sunteți de acord, să inaugurăm o rubrică umoristică și ludică, cu numele de LUDEX. Vremurile numai ludice nu sunt, dar le mai dezîncruntăm și noi”, ne-a scris domnul Șerban Foarță. Suntem, firește, onorați de această colaborare și e o mare bucurie să vă putem trimite cuvintele vrăjite ale unuia dintre marii scriitori ai lumii în care trăim. Și, ne mai scrie, „vă trimit nişte fabule de LA FONTAINE, joculare, dar nu jucăuşe, – cu urările-mi de bine şi frumos!”
Atenţie: după autorul acestor tălmăciri, o traducere nu trebuie să fie într-atâta de exactă sau fidelă, încât să nu mai fie expresivă!
- COCOŞUL ŞI VULPEA
De strajă, pe o creangă a arborilor goi
De frunze, sta un ager Cocoş brav şi-n etate,
Căruia Vulpea-i spuse, cu miere-n voce: „Frate,
Azi, a-ncetat gâlceava dintre noi:
Vreau să te strâng în braţe, căci e pace
Vino mai repede, căci nu se face
Să nu le dau de veste
Şi altora, cum că,-ntre noi, de astăzi, este
Pace…
Voi faceţi ce vă place,
Că vă purtăm fratern, de grijă, noi.
Vino-mi la piept acum, să te sărut.”
Cocoşul îi răspunse: „Ce bine mi-a părut
S-o aflu de la tine, iubituil meu Vulpoi!
E dublă bucuria… Şi iată, într-acestea,
Mi se pare
Că vin şi doi ogari, în goană mare,
Trimişi şi ei, pesemne, să ne aducă vestea…
Cobor şi eu… Toţi patru avem s-o facem lată
Pân’ la ziuă…”
Numai că Vulpea zice-„Adio!”
Şi-o ia la sănătoasa, ruşinată
De stratagema-i proprie, ce e doar o greşală;
În vreme ce, în sine,
Cocoşul se felicită, – că-i bine
Să-nşeli pe cineva care înşeală.
- VULPEA, MAIMUŢA ŞI ALTE LIGHIOANE
Jivinele, la moartea unui leu
Care le va fi fost un soi de zeu,
S-au adunat să-şi caute alt rege.
Din ascunzişul ei, coroana, se-nţelege,
Fu scoasă, după ce, păzită de-un balaur
Fusese: nestemate bătute-n cerc de aur.
Probată, mai apoi, pe-un cap, pe două,
Punea mereu câte-o problemă nouă:
Ba că era prea largă, ba că, din contră, prea
Cupită, ba că, pentru vreo câţiva, foarte grea…
Maimuţa o probă murind de râs,
De parcă era vorba de nu ş’ ce pacearâs,
Şi începu să facă giumbuşlucuri
De bâlci şi numeroase trucuri,
Trecând prin ea ca acrobatul, – ceea
Ce publicul adoră şi, de-aceea,
Coroana-i reveni maimuţei… După
Încoronare, au ciocnit o cupă;
Cumătra Vulpe, însă, regretând
Alegerea (nu-n veliglas, ci-n gând),
Îi spuse Maimuţoiului că ştie,
Doar ea, „o tainiţă cu o comoară;
Pentru care, dacă nimeni nu se-omoară
E pentru că n-o ştie.”
Şi care e a Regelui de drept
Şi-ar trebui să fie şi de fapt.
Or, Majestatea Sa e apt
Să şi-o-nsuşească…” – Apt, însă inapt
(cum ăi de-şi satisfac doar plinul burţii)
Să se abţină: – Regele, la sursă
Se şi repede, însă cade-n cursă…
Pe urmă, Vulpea îi vorbeşte Curţii,
Spunând că nu-i poate fi sfetnic
Cutărui Rege care e nevrednic
A se conduce,-n lungii sau mai scurţii
Ani de domnie-ai lui, pe sine,
Făr’ să se facă de ruşine.
Facebook
WhatsApp
TikTok
