LUDEX – Șerban FOARȚĂ – De duminică dimineața…

   „Aș vrea, dacă sunteți de acord, să inaugurăm o rubrică umoristică și ludică, cu numele de LUDEX. Vremurile numai ludice nu sunt, dar le mai dezîncruntăm și noi”, ne-a scris domnul Șerban Foarță. Suntem, firește, onorați de această colaborare și e o mare bucurie să vă putem trimite cuvintele vrăjite ale unuia dintre marii scriitori ai lumii în care trăim. Și, ne mai scrie, „vă trimit nişte fabule de LA FONTAINE, joculare, dar nu jucăuşe, – cu urările-mi de bine şi frumos!”

   Atenţie: după autorul acestor tălmăciri, o traducere nu trebuie să fie într-atâta de exactă sau fidelă, încât să nu mai fie expresivă!

 

1. CERBUL OGLIDINDU-SE ÎN APĂ

 

Se oglindea în clarul unei fântâni un cerb

Ce-şi admira coroana grea de coarne

Care-i făceau un cap superb,

Pe când picioarele-i, subţiri şi fără carne,

Păreau nişte anexe fragile şi prelungi:

Vai, ce nepotrivire, – de care n-am să scap

Nicicând, între aceste fuse lungi,

Între aceste picioroange

(Ca de goange)

Şi preafrumosu-mi cap!

Zicea, privindu-şi, bietul, cu-o mutră suferindă,

Picioarele-alungindu-se-n oglindă.

Nu-i crâng căruia capu-mi să nu-i atingă creasta,

Picioarelor, zadarnic le-aş cere-onoarea asta.

Vorbind cu sine-ntr-astfel, apare un dulău

De vânătoare. – Cerbul dă să se-ascundă-n crâng;

Dar propriu-i crâng din frunte-i menit să-i facă rău,

Picioarele-i rapide aproape că se frâng

Când capu-i e constrâns să şi-l descurce

Din rămurişul pădureţ,

Şi,-atunci, îşi dă el seama cam ce preţ

(Ce pare să tot urce)

Are podoaba fără trebuinţă, –

Pentru că venerând podoaba,

O punem mai presus de trebuinţă,

Chit că picioarele, să supravieţuieşti

Te-ajută, când nevolnic eşti,

Cum cerbul care uită ce salvatoare-i goana

Şi-şi laudă coroana!

 

 

 

2.CALUL ŞI MĂGARUL

 

Să ne-ajutăm se cade, unul pe altul. – Când

Un bun vecin îţi moare, pe tine cade greul.

Asinul însoţindu-l pe-un cal snob, dar de rând,

Cărându-şi numai hamul şi – greu al naibii – eul,

L-a fost rugat să-i ducă un sfert sau nici atât

Din greutatea care va să-l ucidă, până

La târg… Numai că domnul Cal s-a posomorât

Şi n-a vrut să-i întindă o, cum se zice, mână

De ajutor, – nu fără a trage o petardă…

Doar că, văzându-şi bietul fârtat murind de trudă,

Gândi că, vai! în focul Gheenei o să ardă,

De nu-i duce căruţa acasă, ca o rudă

De-aievea, nu bastardă, –

Plus biata-i piele udă…