Iată câteva lucruri interesante (mai mult, sau mai puţin cunoscute) despre Londra…
Londra zilelor noastre este considerată de foarte mulţi ca o capitală a culturii. Cu o populaţie de circa 8.174.100 locuitori (ceea ce reprezintă 12% din populaţia întregii Marii Britanii), este cel mai populat oraş din Uniunea Europeană. Londra a avut cea mai mare populaţie din lume între anii 1831-1925.
Este cel mai vizitat oraş din lume, măsurat de sosirile international, aeroportul londonez Heathrow este cel mai mare din lume din punctul de vedere al traficului internaţional de pasageri; aici, la fiecare minut aterizează câte un avion…
Londra este probabil cel mai cosmopolit oraş din lume, se vorbesc 300 de limbi şi doar 45% din populaţie este reprezentată de englezi albi, care sunt, aşadar, în minoritate. Există o imensă diversitate de etnii, culturi și religii…
În Londra se găsesc sediile a numeroase instituții și corporații de importanță globală; multe clădiri impozante: palate, muzee, teatre, săli de concerte, aeroporturi, stații de cale ferată, numeroase ambasade și consulate… Aici locuiesc, permanent sau temporar, mulți dintre cei mai bogați oameni ai lumii.
Greenwich sau locul unde se naşte timpul este un “burg” londonez din sud-estul capitalei britanice. Este renumit prin observatorul astronomic de aici. Prin rezoluția din 1884 a Conferinței Internaționale a Meridianului, acest observator a fost ales drept origine a longitudinii. Pe aici trece meridianul zero al planetei şi faţă de Greenwich se raportează toate fusurile orare ale lumii…
Metroul londonez este unul dintre cele mai vechi, cele mai lungi, dar și cele mai întinse sisteme de metrou din lume, datând din anul 1863. Sistemul înglobează prima linie electrică de metrou din lume, care și-a început serviciile în anul 1890. Metroul londonez transportă peste trei milioane de călători pe zi și peste 1 miliard de călători în fiecare an. Este cel mai lung sistem de metrou din lume, el rulând 244 mile pe sub străzile din Londra. Capitala britanică este primul oraș din lume cu cale ferată subterană, aceasta fiind deschisă în 1863.
Rețeaua de autobuze din Londra este una dintre cele mai mari din lume, care funcționează 24 de ore pe zi, peste 6 milioane de pasageri folosind acest mijloc de transport în fiecare zi lucrătoare a săptămânii. Autobuzele roșii cu etaj sunt recunoscute pe plan internațional și sunt o marcă de transport din Londra, împreună cu taxiurile negre…
Londra găzduieşte nu mai puţin de 240 de muzee (cele mai cunoscute sunt: British Museum – antichități din toată lumea, Victoria and Albert Museum – arte decorative și aplicate, Imperial War Museum, precum și Muzeul de Istorie Naturală sau Muzeul de Știință), 30 de teatre, 5 orchestre simfonice, carnavaluri şi parade celebre…
Însă nu întotdeauna viaţa a fost tocmai în roz pentru Londra şi locuitorii ei. Ne vom întoarce şi vom vedea ce s-a întâmplat aici cu sute şi mii de ani în urmă în episodul următor…
CRISTIAN GABRIEL GROMAN lucrează la PHS Greenleaf, în Londra, este poet, pianist și absolvent de CARABELLA…
Citește și ROMANUL FOILETON- episodul cu numărul patru
Pompiliu ALEXANDRU- CULTURA URBANĂ
Dana NEACȘU- AMERICA LA NOI ACASĂ
Bogdan CERNAT- CULTURA ECONOMICĂ
Radu STATE- CULTURĂ ȘI ISTORIE
Puiu JIPA- AȘA LIPSĂ DE INCULTURĂ
Radu TECUCEANU- CALGARY ÎN DIRECT