kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

LA TÂRGOVIŞTE S-AU ÎNCHEIAT LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI INTERNAŢIONAL “BISERICA ȘI SOCIETATEA ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ: PROVOCĂRI, TENDINȚE ȘI PERSPECTIVE”

Joi, 6 iunie 2013, s-au încheiat, la Târgovişte, lucrările Simpozionului Internaţional, cu titlul “Biserica și societatea în lumea contemporană: provocări, tendințe și perspective”, organizat de către Arhiepiscopia Târgoviștei, în colaborare cu Facultatea de Teologie și Științele Educației din cadrul  Universităţii Valahia din Târgovişte,  Consiliul Județean Dâmbovița  și Primăria Municipiului Târgoviște.

Evenimentul cultural-ştiinţific s-a desfăşurat, în perioada 5-6 iunie a.c, la iniţiativa, cu participarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, care, de altfel, a fost și unul dintre moderatorii simpozionului, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii “Valahia” din Târgovişte, la el luând parte personalități ale teologiei creştine, din țară și din străinătate, care au aprofundat diferitele aspecte ale temei simpozionului, precum: Prof. dr. Jurgen MOLTMANN – Germania,  Prof. dr. Nicolae XIONIS – Grecia, Prof. dr. Ioannis PANAIOTOPULOS  – Grecia, Pr. Prof. dr. Viorel IONIŢĂ –Geneva, Elveția, Pr. Prof. Dr. Nicolae NECULA -București, Pr. Prof. Dr. Viorel SAVA –Iași, Pr. Prof. dr. Emil JURCAN – Alba Iulia, Pr. Prof. dr. Mihai HIMCINSCHI  – Alba Iulia, Pr. Conf. dr. Dumitru VANCA –Alba Iulia, ori Pr. Prof. Dr. Vasile RĂDUCĂ-București.

Așa cum a evidențiat Înaltpreasfinția Sa, în cuvântul său de deschidere, nevoile și așteptările lumii noastre de astăzi sunt complexe și deosebite, de aceea, Biserica trebuie să ofere un răspuns adecvat acestora, să ofere o cale de depășire a lor și să propună modul de viață autentic creștin, fundamentat pe iubire, solidaritate, comuniune, reconciliere, înțelegere și pace, care, în decursul istoriei mântuirii a adus atâtea bogate roade. Numeroaselor provocări ale contemporaneității, precum cele legate de diaspora, aprofundarea rolului misionar al femeii, deschiderea mai acerbă spre spațiul mediatic-noul Areopag al vremii noastre etc., Ortodoxia le răspunde cu forța experienței ei bimilenare, cu tăria și fermitatea credinței, cu bogăția experiențelor ei de viață de credință, dar și cu utilizarea creativității umane, a înnoirii și a cuvântului cu putere multă al Evangheliei lui Hristos.

Comunicările susţinute, ca, de altfel, şi dezbaterile din cadrul manifestării științifice au avut ca obiectiv promovarea unei viziuni creștine asupra provocărilor cu care se confruntă activitatea pastoral-misionară eclezială, societatea și lumea noastră, dar și a prezentării posibilelor răspunsuri pe care Biserica le poate oferi paradigmei de cultură și civilizație contemporane.

La finalul simpozionului, Înaltpreasfinția Sa a acordat distincția Crucea Valahă domnului Prof. dr. Jurgen MOLTMANN.

Amintim că acest eveniment ştiinţific şi teologic s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al Sf. Împărați Constantin și Elena, în Patriarhia Română, la 1700 de ani de la Edictul de la Mediolanum.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media