Dimineață, zi, seară, noapte și ciclul se repetă. Previzibil. Și totuși uneori un gând trist încolțește cu o întrebare: cât mai avem, până când? Sigur că aceste gânduri vin pe relaxare, după ce ai „tropăit” câțiva zeci de ani pentru toți, tu fiind locomotiva, o alimentai și reparai din mers. Nu-i îngăduiai o pauză de revizie. Nici nu se putea, dar nici nu doreai să strici programul celorlalți care se bazau pe tine.
Așa că, în călătoria asta de câteva zeci de ani, s-a statornicit o regulă. Faci lucruri pentru că trebuie… cuiva, nu ție, dar dacă așa ai învățat, le faci. Trist este că le faci și constați că nu mai are nimeni nevoie de știința ta, de munca ta, de acțiunile întreprinse de tine. Se schimă ordinea lucrurilor, sunt alte nevoi, altă „modă” și a continua să faci lucruri inutile denotă accentuarea senilității. Și chiar dacă nu e ușor să ieși din zona de confort, o faci cu drag și pentru tine, căci e foarte necesar să găsești o breșă care să-ți ocupe frumos timpul și să-ți dea mulțumire, ridicându-ți stima de sine. Acum ai timp de experiențe, asumându-ți eventualele eșecuri. Pe cine interesează că ai încercat o nouă rețetă de diplomat și s-a tăiat frișca, oricum nu aveai musafiri, iar copii țin dietă și nu vor nimic dulce. Pe cine ar interesa că mergi cu trotineta? Cu mașina o făceai din tinerețe, dar ai vândut-o, pensia nu-ți permitea acoperirea atâtor taxe… Pe cine interesează că pictezi, așa după bunul plac? Sau că scrii poezii…
Așadar, o nouă dimineață, mohorâtă, rece, aricioasă ca tine… Faci o cafea cu gândul să o bei în pat, și așa azi nu ai prea multe de făcut. Deschizi leptopul, frunzărești prin diferire pagini, informații care ție nu-ți folosesc, uneori te îngrijorează inutil și ai învățat să le eviți, dar întârzii pe știrile mondene, telefonul bâzâie continuu cu fel de fel de prostioare și îți deturnează gândul.
Probabil că sunt multe persoane care cred că socializarea e să trimiți saluturi stupide pe telefon, filmulețe, poze, „bună dimineața”, „să ai o zi bună”, bla, bla… dai un like acolo din complezență, că poate vei avea și tu nevoie de persoana aceea, nu o poți alunga așa, brutal, dar acum parcă e mai bine să fii cu gândurile tale.
Ai ceva de scris și trebuie să te achiți, poate doar ca un exercițiu al minții, obligând-o să se mobilizeze la temă fixă, nu să divagheze amintiri fanate. Cine mai are nevoie de ele, tu le-ai depănat de mii de ori, le știi. Te achiți cum poți, mai citești una, alta, întârzii urmărind lansările la Târgul de carte de la București, la Gaudeamus. Vezi acolo atâția cunoscuți, te prinde fiorul și te bucuri cu ei, pentru ei. Tu anul acesta ai avut alte priorități. Și le-ai cam rezolvat, a fost un an bun, deși genunchiul tău nu se vindecă singur, dar poate că voi găsi omul potrivit care să vrea să se implice.
Până atunci urmăresc de pe ecranul leptopului activitățile care mă interesează și în cap îmi bâzâie melodia aceea: „Vin sărbătorile vin…” Era o reclamă cu un trenuleț luminat… Vin oricum, cu bucurii, cu tristeți, cu unele neputințe, noi să le facem acceptabile și să ne bucurăm că ne sunt bucurii…
Constanța POPESCU este poetă, autoarea a peste 10 volume de versuri și membră a Uniunii Scriitorilor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
