LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ – Constanța POPESCU – O temă grea, eu și Dumnezeul din mine

   Pornind de la Emil Cioran și insomniile lui, în care nu are un dialog, monolog, ci o stare de puternică nemulțumire, el fiind religios, dar nu credincios, eu mă declar de mult timp o insomniacă, tratată cu hapuri care anulează sau supun la tăcere discursurile pentru Dumnezeul meu.

   Desigur, aducerea lui Dumnezeu ca fiind proprietatea mea este o aroganță, trebuie spus invers și atunci e un truism, pe care nu îl contestă nimeni. Dar nu mă prevalez de originalitatea discursului meu, ca devenind o instituție oratorică fără consistență, dar ascultând lectura lui Liiceanu despre Cioran și insomniile lui, mi-a trecut prin minte, că eu nu îl neg, contest pe Dumnezeu, fiind ortodoxă practicantă (sigur, cât pot și până la un punct!), totuși am multe nemulțumiri în legătură cu Creația sau măcar despre creația mea.

   Cum de multe ori am arătat că sunt credincioasă prin naștere, dacă se poate așa ceva, fiind nepoată de preot, pe măsură ce am avansat în vârstă am devenit mai incisivă și încet, încet am arătat o parte dintre neputințele mele. Sigur, nu sunt de la Dumnezeu. Recunosc, sunt „adăugate” în structura mea. Așa cred. Toate cele perturbatoare…

   Întrebarea mea este: de ce îmi dă voie să fiu slabă, să cobor, să mă îndoiesc de structura mea divină? Apoi sunt clasicele întrebări (ca și ale lui Iov): de ce eu, ce am făcut eu atât de rău? Pot fi identificată ca un exemplu de voință a creatorului cu rol de corecție, acel „crede și nu cerceta” sau e voia Domnului, facă-se voia Sa?

   Sunt și eu o fărâmă divină, o parte din Creație și atunci ar trebui să am toate elementele prin care să rezist tentațiilor, slăbiciunilor, neîncrederii în sinele meu, în multe altele, și să înțeleg ce e greșit în ADN-ul meu, ce îmi lipsește sau de ce îmi este amputată bucata de recunoaștere a mea, față de Divin, bucata mea de bucurie și recunoștință. Sigur nu sunt pregătită pentru un „discurs” pe această temă, doar traduc o parte dintre nemulțumirile, față de imperfecțiunea creației mele… Așadar, sunt multe întrebări cu care îl sâcâi pe creator. Sunt și eu din materialul celest. Și atunci?

   Sigur, nopțile mă apropie de Dumnezeu, Insomniile sunt o parte din nevoința mea. Ar fi multe de povestit despre discuțiile mele în soliloc. Culmea este că Dumnezeul meu nu mă contrazice.

Constanța POPESCU este poetă, autoarea a peste 10 volume de versuri și membră a Uniunii Scriitorilor…