LA PAS PRIN TÂRGOVIȘTEA DE ALTĂDATĂ – Catrinel LĂZĂRESCU TĂNASE – Abatorul – rol important în modernizarea urbei noastre de sfârșit de secol al XIX-lea

Vă invit să ne întoarcem cu gândul, poposind în a doua jumătate a veacului  al XIX-lea în urbea  noastră, perioadă  în care, printre altele, autorităţile locale se străduiau să ţină pasul cu avântul economic, cu reformele menite să ducă la modernizarea oraşului, înfiinţând instituţii care să deservească populaţia în condiţii optime de igienă şi calitate. În prima jumătate a secolului al XIX-lea şi mai târziu, aprovizionarea târgoviştenilor cu carne proaspătă se făcea de către aşa-numitele zalhanale, în număr de patru, aşezate pe malul Ialomiţei, al Iazului cel Bătrân (al morilor), al Ilfovului.

   În Evul Mediu, acestea se chemau scaune, după  numele butucilor din lemn pe care casapii (măcelarii) tranşau carnea, aşa cum erau cele de la Curtea Domnească şi de la Mitropolie. Erau foarte poluante, deoarece reziduurile erau aruncate în apă, iar locurile de sacrificare a animalelor răspândeau un miros neplăcut, mai ales vara.

   Odată cu modernizarea oraşului, cu sporirea numărului populaţiei, se punea problema înlocuirii zalhanalelor cu o locaţie care să corespundă condiţiilor de igienă şi salubritate, să ofere spaţii mai largi pentru desfăşurarea activităţii. Această locaţie a fost abatorul, locul unde urmau să fie sacrificate vite mari-cornute, vite mici, râmătoare etc. Acestea proveneau, în principal, din gospodăriile ţărăneşti aflate în satele limitrofe oraşului. Diligenţele privind alegerea locului cel mai indicat, cumpărarea terenului, întocmirea planului de construcţie, declanşarea licitaţiei s-au desfăşurat între anii 1889-1893. Încă din data de 28 iunie 1889, Consiliul Comunal întrunit în şedinţă expresă, patronată de către primarul Stelian Stănescu, se orientează spre achiziţionarea terenului cu zalhana, aparţinând lui Nicu Iliescu, situat pe malul stâng al Ialomiţei.

   Au existat multe discuţii în contradictoriu, care au fost depăşite, drept pentru care se trece la întocmirea planului, a caietului de sarcini care prevedeau ridicarea spaţiului de sacrificare a animalelor, a două camere şi a unui grajd. Cheltuielile s-au estimat la 5261.12 lei. Se pare că această construcţie, făcută în grabă, nu a fost durabilă, aşa cum reiese din memoriul adresat primarului de către ing. P. Iliescu, prin care sesiza necesitatea construirii unui nou abator. „ „Având în vedere că actualul abatoriu fiind de la început construit foarte slabu a devenit aproape o ruină, astfel că într însul asemenea serviciu se face cu mare dificultate mai cu seamă în timpul ernei. Având în vedere că chiar locul acestui abator este rău ales deoarece la vale de dânsul oraşul este foarte populat şi cetăţenii se alimentează  cu apa din iazul  pe care se află construit actualul abatoriu.”

   După multe tatonări referitoare la alegerea terenului care să ofere o poziţie convenabilă, corespunzătoare condiţiilor de igienă şi salubritate, în şedinţa expresă  a Consiliului Comunal din mai 1891, in unanimitate se hotărăşte cumpărarea unui teren în suprafaţă de 2687 m2 cu zalhana, aparţinând lui Ion Slavu, cu suma de 3700 lei.

   În cursul anului 1892, Consiliul Comunal trece la întocmirea planului şi a devizului construirii noului abator şi  a unui grajd. În data de 9 august 1892, Consiliul Comunal aprobă  caietul de sarcini minuţios alcătuit, cuprinzând materialele folosite – beton, zidărie din   cărămidă, lucrări de tâmplărie şi tinichigerie.

   În  martie  1893, se organizează  licitaţia publică în vederea începerii construcţiei noului abator. Aceasta a fost adjudecată de către Ghiţă Steriu, cu preţul de 1leu/% sub deviz. Lucrările s-au desfăşurat într-un timp record, întrucât la data de 31 iulie 1893, constructorul notifica Primăria că poate lua în primire clădirea fără o piesă – pompa pe care deocamdată nu a  găsit-o în Capitală.

   În   vederea verificării dacă noul abator corespundea standardelor de igienă şi salubritate, în   iunie 1893, ing. Şef al Serviciului tehnic al Primăriei va efectua o vizită de documentare la abatorul din Bucureşti, pentru a observa aspecte care puteau îmbunătăţi activitatea abatorului din Târgovişte. Constată faptul că ambele au aceeaşi aparatură, cu excepţia maşinii de topit seu care lipsea abatorului târgoviştean.

   La începutul secolului al XX-lea, din documentele aflate în arhiva Primăriei reiese preocuparea autorităţilor locale de a continua modernizarea și diversificarea activităţii abatorului, astfel că, în anul 1905 se amenajează un abator special pentru sacrificarea animalelor mici, iar în anul 1912 se punea problema amenajării unuia pentru porci şi a unui grajd.

   În perioada interbelică, s-a continuat activitatea de modernizare şi extindere a spaţiului prin ridicarea unui grajd pentru vite, al unuia pentru porci, a două pavilioane pentru sacrificarea vitelor mari şi a porcilor. Aceste îmbunătăţiri s-au făcut după planurile şefului Serviciului Tehnic al Primăriei, Iosif Gall, în  anul 1933 şi sub patronajul primarului V. Kercea. Licitaţia a fost câştigată de către Gavril Farcaş. Apogeul modernizării abatorului l-a constituit dotarea acestuia cu frigidere, care asigurau conservarea cărnii pe termen lung şi în condiţii optime.

Doamna Catrinel Lăzărescu-Tănase scrie, cu sufletul deschis, despre Târgoviștea noastră și este martora unor istorii impresionante ale Cetății…