LA MIJLOC DE SĂPTĂMÂNĂ – Constanța POPESCU – Sufetul e o coală albă la început…

Kir PAPAS – Câinele nu-și mușcă niciodată fața  

 

„Parodiștii mari ai literaturii române pot fi numărați pe degete, dar nu de la ambele mâini. Noul venit între aceștia este medicul Adrian Chiriță, care, când circulă incognito, își schimbă numele în Kir Papas (fascinația Greciei imemoriale!). Pseudonimul s-a dovedit însă mai puternic, înlocuind numele patronimic, și el din greacă. Condiția umană, dar și cea poetică, întâmpină cu bunăvoință, în veșmintele ce abia o fac cognoscibilă, parodia. Totul este supus (sau se supune) parodiei, cu excepția vieții, în ansamblul ei, deși ea însăși pare a fi o parodie.” (George Corbu)

 

Lectura ne oferă privilegiul comparației. Nu aprofundez ideea cufundării în trăirile altora, dar, după toate acestea, dacă mai ai claritatea de a te întreba unde te situezi tu, în comparație cu situația devoalată, e un mare progres și un câștig spiritual. De câte ori am posibilitatea „să-i citesc” pe prietenii mei în ale scrisului, mă poziționez cumva mult în urmă, chiar într-o situație neutră, de spectator, fug de emoții, pentru că altfel nu mai controlez situația. Dar am acea curiozitate să înțeleg ce îi determină să aleagă o temă sau alta. Eu sunt o „scriitoare” emoțională, adică scriu și etichetez ceea ce citesc, după emoția produsă. Așa și scriu, la emoție… Vorbim de literatură, nu de limbajul gazetăresc, didactic. Nu spun că e o atitudine fericită, dar este o alegere intuitivă. Lectura este mereu empatică. Și cred că nu sunt un cititor „profesionist”, clar, dar sunt un cititor emoționant, empatic.

Așadar, când întâlnesc o carte despre care spun, de la prima evaluare, „eu asta nu puteam să o zic mai bine sau nu puteam deloc”, e o mare bilă albă pentru acel autor. Desigur nu sunt eu specialistul bibliofil, filolog. Sunt un cititor cu mii de pagini parcurse. De voie, de nevoie, cum a fost situația… Nu spun că mă pricep să evaluez întotdeauna corect un text (dar, chiar există astfel de specialiști?).Cred că e importantă claritatea mesajului și, desigur, „ambalarea” lui poetică, literară, care depind de educație, de sensibilitate și, mai ales, de nevoia de expunere…  Vezi premiantele de la debutul anului, editorial, de la ziua lui Eminescu! O modă care trece și revine, căci e nevoie si de o picanterie, ca să minimalizez situația și, astfel, curajoasele (e vorba de femei aici…) ies din conul de umbră al mormanelor de cărți produse la 100 de locuitori ai literelor. Dar tot e bine că suntem locuitori ai cuvintelor, așa cum le înțelegem și le facem arme, uneori drastice.

 

Nu am scris niciodată pamflete, parodii, anti-parodii (cică sunt mai…), epigrame… E un gen care mă uimește prin câtă dăruire poți acorda unui text (poet), ca să îl pui în altă lumină, cu atașarea probațiunii tale intelectuale, un text de mare finețe și, în general, foarte cunoscut. Așa cred că apar parodiile… Iată că am ocazia să vă propun o carte de excepție a medicului militar Adrian Kiriță, care s-a impus literar cu un pseudonim  curios, amuzant, cu rădăcini grecești: Kir Papas. Mirarea mea este și că i-a asigurat acestei cărți un nume care, astfel, devine o parabolă: „Câinele nu-și mușcă niciodată fața”.

 

Este o carte cu parodii, anti-parodii, cum foarte puțini pot face, neașteptată. Într-un univers agresiv, nu numai verbal, e uimitor să cunoști fața blândă, educată a poetului înțelepțit devreme, care ridică, nu duce un text în derizoriu. Nu am puterea, căderea de a impune niște caracteristici, dar eu, femeia cu sensibilitate de poet, pot spune cât este de onorant ca abordarea lui Kir Papas să se refere la poeziile mai mult sau mai puțin cunoscute, ale unor autori de largă referință literară, despre care nu te aștepți să poată fi subiectul scrierilor lui Pampas. Sigur că valoarea unei opere nu o dau doar autorii, nici criticii literari, nici măcar cititorii, ci doar timpul. Găsim, în cartea aceasta, parodii ale unor autori de mult consacrați, așadar foarte cunoscuți cititorului: Adrian Păunescu, Coșbuc, Minulescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Eminescu. Iată, și Constanța Popescu, Grigore Grigore… Pentru autor textul supus parodierii e important, nu numele și emfaza autorului, ceea ce e încurajant pentru autorii tineri, adică mai puțin cunoscuți publicului.

 

Așadar, emoția trăită de acest autor este răsturnată, poate amplificată, dar mai ales selectată în aceste texte, absolut revigorante și special croite, ca să ne incite la lectură! Eu, un profan al acestui gen literar, sunt impresionată și consider că fiecare are drumul predestinat…