LA MIJLOC DE SĂPTĂMÂNĂ – Constanța POPESCU – Prietenii

„Dușmanii se recrutează dintre prieteni”… – Grigore Moisil

   Într-o vreme în care ni se propun fel de fel de sărbători, de evenimente, poate și ca să ni se abată atenția de la alte probleme, citesc o știre: azi (4 feb.) este ziua prieteniei pe Fb. Măi să fie, Fb e uneori minunat. Ieri : ziua doamnelor medici, doar a femeilor, pentru bărbați nu au anunțat când se programează o zi…

   Așadar pentru ziua prieteniei am reținut un citat, care m-a bulversat, m-a întristat destul. Este spus de Grigore Moisil: „Dușmanii se recrutează dintre prieteni”!  Și apoi, ce poate fi mai încurajator? Așa se spune: prietenii vin și pleacă. Nu suntem vinovați când observăm că pur și simplu, dintre ei, mulți se îndepărtează. Înseamnă că am terminat ce aveam de făcut unul pentru altul și se închide bucla, ciclul. Desigur va urma alt ciclu, alți oameni cu care interacționând vom deveni prieteni. Sunt situații în care acei prieteni, puțini e drept, mai ales din anii copilăriei sau tinereții, rămân mereu lângă noi la nevoie, căci atunci sunt cei mai apreciați.  La bucurie sunt toți prezenți, altfel sunt prinși în probleme. E o temă uneori greu de gestionat și mai greu de evaluat: care sunt prietenii?

   Și apoi să vezi și să crezi că există situația exprimată în citatul lui Grigore Moisil? Te-ai înșelat tu când ți-ai evaluat prietenii? Pentru că altfel ar fi tare trist: prietenul să-ți devină dușman… De altfel, se și spune: „prieteni până ce interesul meu se suprapune peste interesul tău”, ceva de genul „cămașa e mai aproape de piele”. Doar noi, românii, suntem meșteri în maxime. Vedeți exemplele de care abundă internetul despre marii noștri critici literari și disputele de la și din jurul USR… Nici măcar maxima  „o mână spală pe alta” sau „mâna care hrănește câinii nu se mușcă” nu mai e valabilă. Probabil toți ciobanii au devenit lupi. Oricum, nimic nou sub soare, totul se repetă și probabil va începe o etapă nouă.

   Dar prietenia dintre un bărbat și o femeie? Eu personal cred că există și am o serie de dovezi și prieteni, care pot atesta acest lucru…  Probabil că e un tip de prietenie în „așteptare”, ca să zic așa. Adică ori sunt doar camarazi pe o perioadă de interacționare socială, ori unul din ei e prieten și așteaptă să se transforme în iubit, răbdarea e cea mai puternică atitudine în această speță, ori ambii sunt îndrăgostiți platonic, nu au condițiile favorabile de manifestare, încă. Și atunci tot anduranța la timp e cea care mută pionii. Situația aceasta este chiar mai lungă decât prietenia sau iubirea, pentru că le conferă celor doi „prieteni” posibilitatea să se analizeze, accepte și sunt tot timpul atenți, mobilizându-se pentru mișcarea balanței, în orice clipă.    Așadar, se trece prin admirație, recunoștință, până la iubire, se trece prin gelozie și destul de multe conflicte, până ce unul dintre cei doi cedează spre iubire sau spre despărțire. Nimic nu e etern, sentimentele, ca și oamenii, sunt interșanjabile.

   Astăzi psihologul de serviciu care discută maxime, am fost eu, mâine, mai vedem…