N-am cunoscut războiul și nici nu e indicat, pentru nimeni. E de scuipat în sân, de Doamne ferește… Îmi spuneai că războaiele se dau la tv, că se fac pe calculator și nu apucăm să le vedem, că se termină repede. Că se lucrează cu mințile noastre și așa vom acționa într-un fel sau altul, împotriva dorinței noastre și putem face rău, foarte mult rău… Așa este? Mai erau așa-zisele războaie dintre noi și astea chiar au fost exersate, gen scoală-te tu să mă așez eu, că de nu, vei avea de pătimit. Înscenări pe care greu le poți demonta… Dar erau lupte de orgolii. Poate așa au început războaiele…
Interesul meu, peste interesul tău, la o tipologie agresivă, paranoico-obsesivă, ruptă de realitate.. Peste toate, banii fac ordinea de zi, ei devin stăpânii lumii. Despre orice vine vorba, în final motivația este banul, cu puterea lui de schimbare. Se spune că totul are un preț și noi de asemenea, depinde de momentul când îl punem în balanță. Este trist și destul de grav ce cred și se poate povești frumos, cosmetizat, ca să se tragă de timp și, în final, să se uite cum a început totul. Marile popoare cotropitoare care înscenau un mic litigiu, ca să poată cotropi și stăpâni mari teritorii, cu multe bogății naturale… Apoi, unii mai democrați, au devenit arbitri. Așa era și la școală când începeau certurile și bătaia între noi, copii fiind, cineva trebuia să arbitreze, să ia partea unui sau a altuia. Desigur erau și atunci interesele momentului, ale vârstei.
Mai târziu, „luptele” se dădeau pe interese mici, personale (un post bun, o afacere rentabilă , multe interese materiale, care erau agresiuni la nivel de comunitate sau chiar familiale). Dar constituiau baza, alegeau și decantau posibilii viitori agresori. Nu orice tipologie umană poate să dezvolte astfel de atitudini. Ele se învață, oamenii se călesc în mai multe generații, se aleg, există o seamă de „calități” care trebuie cultivate. E drept că de mulți, mulți ani, segmentul acesta al psihologiei agresive se extinde, mai voalat sau nu, destul de repede. Rezistă cei fără scrupule, cu sensibilități amputate, cu o stimă de sine exacerbată și fără legătură cu valoarea, cu o puternică dorință de accedere indiferent unde, indiferent de nevoi, doar să nu fie nimeni înainte. Asta la nivel de individ… La nivel planetar, lucrurile sunt mai complicate și, din punctul meu de vedere, destul de confuze. Nu numai banii, bogățiile sunt scopul. Deși de aici se pornește orice conflict.
Nu conducătorii națiilor decid unde și cum să fie un conflict. Dar sunt aleși din tipologia individului obedient, în fața celor care țin hățurile, cu multe frustrări și dorințe ascunse de accedere, ariviștii și hrăpăreții, în momente și locuri vulnerabile (economic, politic, social). Și așa, fără multe pregătiri, se iscă ceva, căruia inițial nu i se dă mare atenție. Pe acesta se bazează, că nu era locul, timpul, că nu există posibilitățile materiale, că adversarul nu era destul de pregătit și astfel… cucerirea va fi rapidă.
Chiar nu știu cum am ajuns să dezvolt eu ipoteze despre tactici militate și conflicte mondiale. Eu doar am mirări, măria sa Omul se poate perverti atât de mult. El, Omul lui Dumnezeu, cu genialitatea și sclipirea divină, să coboare atât de mult, să se îndepărteze de tatăl…
Păi, Pământul acesta nu e al nimănui, nici al americanilor, nici al rușilor, chinezilor, arabilor sau altei nații, este dat cu împrumut tuturor, doar pe timpul vieții fiecăruia. Așadar, nu avem voie să stricăm echilibrul predestinat, ecosistemul, pentru că fiii noștri nu vor mai fi, în scurtă vreme. Asta se vrea, un pământ gol? Sau nu, există credința că unii vor supraviețui cu bogățiile acumulate (a se citi furate!) în cine știe ce buncăre protectoare sau pe alte planete, de unde se vor întoarce după marele cataclism stelar… Se poate, e o variantă despre care se povestește… Dar Omul, cel pe care-l știu eu și tu, din generațiile mai vechi, nu se va mai adapta. Nu mai găsește iubirea, hrana celestă, îi va lipsi încrederea în celălalt și nu va putea trăi la nesfârșit hăituind și fiind hăituit, chiar dacă i se amputează toată sensibilitatea, fărâma celestă lăsată de creator în noi, cred că Dumnezeu nu va permite să dispărem… E un crez, nu o speranță.
Mă uitam că am început articolul cu nu, și e un cuvânt categoric, nu o avertizare…
Facebook
WhatsApp
TikTok
