LA MIJLOC DE SĂPTĂMÂNĂ – Constanța POPESCU – E început de primăvară

Cerul greu, apăsător ne pune optimismul la încercare… E sângele copiilor, ce ar putea fi ai noștri mâine sau peste un timp. Cine ar fi crezut, cine ar fi creat un astfel de scenariu? De ce și de ce acum? Orice lucru, faptă nerezolvată la timp, amânată  e mult mai primejdioasă. Așadar, ne învățasem cu Putin, nu-l mai luam în seamă sau îl tratam ca pe nebuni, cu îngăduință  și obediență, neavând soluții împăciuitoare… Era  răul din pantofi, dar alți pantofi nu aveam și nu ne oferea nimeni.

Sunt gânduri amestecate, ]ntrebări pe care nu le pot opri. Știu doar că nu ne putem baza pe nimeni. Pe promisiunile NATO, pe americani și pe ajutoarele lor… Pe armata noastră și pe armamentul din  dotare (aflu că avem destul și-l oferim în dar, ca și sprijinul nostru, statului agresat). Am o vârstă la care știu doar ce ni s-a spus, că Ucraina este un stat creat artificial,  care a înglobat mai multe teritorii în urma celui de-al doilea război mondial, că s-a întâmplat să înglobeze teritorii foarte bogate și râvnite de ruși, că au amplasate pe teritoriul ei puncte strategice de mare importanță mondială, care îl neliniștește pe Putin, dacă ar adera la UE,  că era o zonă tampon între Rusia și restul. Și, în final, cu toată emoția produsă și empatia noastră omenească, noi ar trebui să ne gândim de două ori, ce atitudine luăm… Dar ne gândim? Acționăm emoțional. E clar că ceva grav se produce și nu se poate opri de la sine. E clar că poziția noastră geostrategică este de mare interes și pentru Putin și pentru restul lumii, deși Putin e „colea” la câteva sute de km… Cum se spune, vecinii nu ni-i alegem, îi acceptăm sau ne mutăm.

Și totuși, prin breșa apărută, poate la cerere, se vrea un culoar de trecere pe la noi, spre Europa, pentru că legal nu se putea. Nu voia Putin. Se duc tinerii în  Europa, la muncă, cu fetițe, cu diverse… Se câștigă bine. Așa cu buletinul, fără test psr, vaccinați sau nu, nu mai e nevoie. Doar nouă ne sunt cerute acestea și, eventual, mersul pe culoarul indicat în supermarket, distanțarea, munca on line, școala on line… De tratamente în spitale nu mai vorbesc, doar cei cu covid au prioritate.

Ar trebui să nu mă bag prea mult în detalii politice, nu cunosc în profunzime motivele agresorului. Și da, e omenește să ajuți aproapele. Dar și rușii sunt „aproapele”, dar conduși de un bolnav psihic. Ce să facă? Desigur, vor găsi soluția, care sper să fie pașnică și cât mai rapidă și să nu mai curgă sânge nevinovat. Războiul nu e al acelor copii.

Gânduri, gânduri, în prag de primăvară… Cerul nu presară petale de ghiocei, doar câțiva fulgi întârziați de nea, care ar trebui să curețe sângele, ura, dezbinarea și minciuna… Eu cred că acum se vehiculează multe adevăruri măsluite, încât au devenit minciuni. Se exagerează mult, că trebuie să fim de o parte sau alta. Să fim divizați și dușmanii interesului nostru. Doar știm cum se minte poporul cu televizorul… Probabil cu bani mulți și nu pentru noi, cei cu facturi uriașe (din vina cui?), cu boli netratate la timp (a fost pandemie), fără medicamente,  cu bani la limita subzistenței, în singurătate și ignorați de ai noștri conducători…

Și totuși e început de primăvară… Speranța moare ultima, dar  noi o ținem vie.