În mijlocul unor lanuri de grâu de un galben dobrogean nemaiîntâlnit, așa cum numai Dunărea îl poate oferi privirii pline de sete de cunoaștere unui locuitor al Cetății de Scaun aflat în vizită pe încântătoarele pajiști de la Topalu, într-o dimineață de iunie acum câțiva ani, aveam să descopăr obiceiurile, limba și dansul unor oameni extraordinari. Doi profesori de istorie din Constanța, apropiați de sufletul nostru, ne invitaseră la o masă câmpenească acolo unde cu mulți ani în urmă își începuseră cariera de dascăli. Spre orele amiezii, toate familiile s-au strâns în cea mai frumoasă horă aromână, în armonia unei muzici și a unor versuri care te trimit la vremuri îndepărtate.
Despre drumuri nomade și prigoană, despre pierderi de case și rude lăsate departe, în care protagonist al poveștilor este desigur și Cadrilaterul și Pindul, Epirul sau versanții vestici ai Muntelui Olimp, nu în ultimul rând, așezări din Albania, Bosnia sau Macedonia de Nord… Ne-am întors în acea zi cu o tolbă plină despre un neam care nu și-a pierdut identitatea și care a purtat cu el peste tot, istoria plină de zbucium a unei Peninsule Balcanice brăzdată de răni.
Voi poposi, în cele ce urmează, pe urmele unui popor mândru, în multe din locurile în care aceștia trăiesc și azi, pe lângă care trecem de obicei, dar nu oprim, în graba de a ne îndeplini cu succes transhumanța de turiști neobosiți în căutarea mărilor grecești. Probabil, acest nesaț de coborâre din Carpați către pământul solar al Eladei are origini comune chiar dacă ești muntean, moldovean, ardelean sau aromân.
Dacă drumul tău se îndreaptă vara viitoare spre descoperirea unui golf de cristal de țărm albanez, caută să te abați puțin și să mergi de la malul lacului Ohrid printr-o câmpie cu dealuri line, iar în apropiere de Korce să urci abrupt spre Moscopole (Voscopole). Cineva asemuia acum puțin timp această așezare aflată în ruine pe versanții dintre Albania și Grecia la 1150 m, cu un fel de Machu Pichu al aromânilor, un loc care însă acum câteva secole devenea dintr-o așezare a păstorilor aromâni nomazi, orașul înfloritor al unor negustori extrem de pricepuți, cu 72 de biserici, 12.000 de case și aproape 70.000 de suflete (mai mare decât populația de la acel moment din Atena). Aici apare prima academie din Balcani (Noua Academie sau Hellenikon Frontisterior fondată la 1744). În 1770 aici apare primul dicționar al celor 4 limbi balcanice moderne (greacă, albaneză, aromână și bulgară). Orașul va evolua rapid datorită comerțului cu Germania, Veneția și Constantinopol, având mai multe manufacturi și o tipografie, 300 de ateliere de făurari și 14 corporații. Vei afla că femeile purtau rochii scumpe din atlasuri, catifele, brocarturi, șaluri persane, podoabe din aur și argint. Am găsit mai multe precizări despre măturile împodobite cu mahmudele sau despre capetele aurite ale bastoanelor bătrânilor aromâni. La masă se foloseau tacâmuri din aur și argint iar vesela era din faianță venețiană. Expediau pentru Veneția mari cantități de lână, velințe, pielărie, meșină, ceară procurată din Țara Românească, untdelemn și tutun din Albania. Primeau la rândul lor din Veneția mătase, postavuri venețiene, brocatelă franceză, catifea, obiecte din sticlă, faianță italiană, olărie, arme, plumb, cositor, zahăr, hârtie de scris și cărți. Pouqueville, Consul al Franței în epoca lui Napoleon I la Curtea lui Ali Pașa din Ianina vorbește admirativ despre moscopoleni: „(…) Păstori neadormiți, lucrători cumpătați care se socoteau urmași ai Romanilor stabiliți în Candavia de Quintus Maximus, au ridicat în secolul al IX-lea pe ruinele vechiului oraș al Moscilor, pe acela al Voscopolei și, într-o simplă așezare păstorească, această colonie ajunse metropola comercială a Epirului”
Diplomatul francez Esprit Marie Cousinery relata în lucrarea sa din 1831 „Voyage dans la Macedoine” despre aromânii din Moscopole: „Îi recunoști mulțumită limbii lor. Ei vorbesc și acum latina iar dacă îi întrebi: De ce națiune sunteți? ei răspund cu mândrie: Români. Printre orașele pe care le-au locuit în Iliria macedonică se află Voscopolea, ale cărei frumoase ape și pășuni i-au atras. Noua lor așezare îi făcu păstori. Ei au știut să se facă iubiți și respectați de vecinii lor.”
Negustorii moscopoleni dictau pasalelor din Balcani, smulgând Porții privilegiu după privilegiu. Bogăția va atrage desigur mânia celor din jur, mai cu seamă a lui Ali Pașa – Aslan/Leul din Ioanina (voi relata în episodul următor personalitatea controversată a acestui personaj și pretextul atacului de jaf și distrugere a minunatului oraș). Acțiunile din 1769 ale otomanilor au fost doar începutul unei serii de atacuri care vor conduce la distrugerea completă a orașului în 1788, cu ajutorul trupelor albaneze conduse de Ali.
Același diplomat francez, despre înflorirea, distrugerea și împrăștierea locuitorilor nenorocitului oraș: „În zilele noastre, orașul Voscopole se îmbogățise prin comerțul său cu Germania. Locuitorii clădiseră case frumoase, dar un pașă din Albania, despre care mi s-a spus că era tatăl lui Ali, pașa din Ianina, atacând și jefuind acest oraș, negustorii s-au împrăștiat. Ei sunt acum răspândiți în Banat, în Ungaria, în diferite orașe din Macedonia și mai ales la Seres unde Ismail-Bei i-a primit bine. Nu mai sunt astăzi la Voscopole decât ruine și colibe în care locuesc rămășițele sărace ale aceleiași națiuni.”
Arse de vântul cald adriatic, cărările albe și ruinele clădirilor și turnurilor de biserici din piatră, sunt astăzi singurele dovezi ale unui fermecător oraș de altă dată. Va dura puțin aventura dar va merita, mai cu seamă dacă itinerariul te va duce ulterior către satele înfloritoare de azi ale aromânilor. Urmează traseul celor care au părăsit Moscopole și vei ajunge la Corce în Macedonia de Nord (Curceaua – aromână) și la aproximativ două ore vei intra în Metsovo (Aminciu) în Grecia. Te vei simți alintat și îmbrățișat de un neam cald și primitor, de care ne leagă o mulțime de lucruri și de obiceiuri comune. Mergi către cel mai falnic platan din centru și întreabă unde să bei cea mai bună cafea. Încearcă și în română. E o experiență!
De ce ne înțelegem și azi destul de bine, chiar și atunci când povestesc în dialectul păstrat cu greu despre istoria lor, cum a fost posibil ca la așa depărtare de Dunăre să-ți spună cineva frate când le calci pragul în pensiunea sau magazinul propriu, răspunsul ne trimite către originea îndepărtată a limbii protoromâne.
Ca și dacoromânii, meglenoromânii sau istroromânii, aromânii se trag din vorbitorii acestei limbi, ca efect al formării ei și la sud și la nord de Dunăre, ca o consecință a supunerii de către romani, începând cu anul 229 î.Hr., a unor popoare indo-europene, mai întâi a ilirilor și a tracilor, apoi a geților și în final, a dacilor, în anul 106. Colonizarea de către romani a dus la un proces de romanizare a populațiilor locale, deoarece pentru numeroșii coloni originari din toate regiunile Imperiului Roman, latina vulgară era singura limbă de comunicare cu aceste populații, limbă pe care au adoptat-o și ele până la urmă.
După pătrunderea și așezarea masivă a slavilor în secolul al VI -lea pe teritoriul limbii protoromâne masele de populație originară au fost dislocate, ceea ce a dus până la urmă la dezmembrarea limbii protoromâne în idiomurile romanice de est actuale. Aromânii sunt sud dunărenii latinizați, care părăsesc așadar vatra așezărilor inițiale pentru a-și continua păstrarea identității și a vechilor obiceiuri la adăpost față de slavi inițial și mai apoi față de Imperiul Otoman, căutând să se stabilească în zone cât mai înalte și ferite de pe teritoriul actual al Serbiei, Bosniei, Muntenegrului, Bulgariei, Albaniei sau Greciei.
Pe curând!
Alexandru CONSTANTIN, de profesie avocat, iubitor de soare toscan și scufundător în ape grecești…
Facebook
WhatsApp
TikTok
