Suntem la aproape un an de la încetarea restricțiilor covid și a lockdown-urilor, mitul vaccinului salvator s-a spulberat, iar în vest se vorbește de reconciliere, împăcare și amnistiere între cele doua tabere, de uitare a urii proiectate împotriva celor care nu au vrut să se conformeze și să se supună legilor apărute peste noapte.
Deși reconcilierea este un lucru normal, această dorință a unora de a uita la comandă răul făcut este rizibilă. Doi ani în care cei care au refuzat să se supună, cei care au refuzat să devină „oameni” în baza unui vaccin au primit toată ura și oprobriul societății obediente… Nu se șterg așa ușor din memorie. Ba, din contră aș spune că se șterg foarte greu sau deloc. Pentru că acest experiment, această eră în care unii oameni au demonstrat că sunt capabili de a-și trata semenii ca sub-oameni pe baza unei hârtii va rămâne în istorie. Totuși, are sens să le răspundem cu aceeași ură pe care au revărsat-o împotriva noastră in timpul pandemiei? De altfel este foarte important să realizăm de ce au reacționat așa? De ce au continuat lupta acerbă a Big Pharma, a guvernelor și a mass-mediei împotriva noastră, pentru că în cele din urmă un sistem opresiv se bazează pe fanatici pentru comiterea atrocităților?
Putem discuta despre dorința de conformitate, despre un anumit capital de imagine, virtue signaling sau experimentul lui Zimbardo, căci în pandemie mulți s-au văzut justițiari și enforceri dorind să demaște „răufăcătorii” și să aplice ei înșiși legea. Putem explica aceste comportamente absolut îngrijorătoare de care credeam că am scăpat prin multe teorii sociologice. Există însă o teorie mai simplă care ne explică și că actele de nedreptate, de injustiție, obediență oarbă, atrocitățile, susținerea unui sistem opresiv de către oamenii de rând se explică mai degrabă prin stupiditate și ignoranță decât prin dorința de a face rău sau de a fi malefic. Cel care a lansat această teorie, Dietrich Bonhoffer, teolog și pastor german, martor al atrocităților naziste, a fost șocat de acțiunile oamenilor de rând în Kristallnacht, când magazinele multor evrei au fost vandalizate, iar proprietarii terorizați sau bătuți, nu doar de către milițiile naziste precum Sturmabteilung, ci și de oamenii de rând. „Stupiditatea este un mai mare inamic al binelui decât răul”, scria Bonhoffer după ce fusese martor la atrocitățile sistemului împotriva cetățenilor „indezirabili”. Potrivit lui Bohnhoffer, poți lupta împotriva răului, întrucât răul poartă în sine sămânța propriei sale distrugeri, însă în față stupidității suntem lipsiți de apărare. Împotriva stupidității, spune Bohnoffer nu putem lupta nici cu forța, nici cu rațiunea. Ignorantul, prostul va refuza orice argument, își va repeta retorica, „poezia”, „mantra” învățate pe de rost și va consideră orice argument rațional o excepție, preferând să creadă în propriile convingeri, oricât de greșite ar fi ele.
Bohnoffer mai observă că cei care trăiesc mai izolat nu manifestă același comportament asemenea celor care sunt mai sociabili și interacționează mai mult cu alții în grup sau între grupuri. Astfel, stupiditatea este o problemă, arată Bohnhoffer, care ține mai mult de sociologie, decât de psihologie. Un individ poate manifesta un comportament stupid, dar aceasta poate să nu afecteze alți indivizi sau grupuri, însă dacă se întâmplă la nivel de grup, colectiv, lucrul acesta va avea o influență majoră asupra individului. „Puterea unora necesită stupiditatea altor”, explică Bohnhoffer. În acest caz, cei care manifestă în comportament această stupiditate nu sunt liberi și independenți în acțiunile și gândirea lor. Dimpotrivă, se pare că și-au anulat orice capacitate de gândire critică și acceptă fără protest ideologia și retorica celor care dețin puterea.
Discutând cu un astfel de om ai impresia că nu stai de vorba cu un om, ci cu un ansamblu de idei fixe, sloganuri și cuvinte cheie, un sistem care a luat control total asupra individului și l-a transformat aproape într-un zombie ideologic. Din păcate, Bohnhoffer nu ne oferă o soluție, stupiditatea nu poate fi învinsă ori, cel puțin, nu foarte ușor. O dorința de schimbare trebuie să vina din interior. Ori schimbarea presupune efort, presupune confruntarea cu realitatea, iar realitatea de multe ori înseamnă griji, frici, temeri și anxietate. Înseamnă să nu accepți fără o gândire critică orice ți se spune cu autoritate.
Din punctul meu de vedere, nu există scuze pentru cei care au dorit marginalizarea totală și pedepsirea nevaccinaților. Punând însă totul în lumina teoriei stupidității, poate putem ajunge la o înțelegere a acestor comportamente și la o posibilă reconciliere. Mulți sunt încă dependenți de retorica și ideologia establishmentului și nu au curajul sau posibilitatea să înlăture valul iluziilor care le oferă o aparență securitate. Suntem în era stupidității și a zombilor ideologici, putem naviga doar printre structurile ideologice impuse de către establishment, sunt anumite lucruri pe care ai voie să le crezi. Dacă ai păreri politice contrare establishmentului european, bruxellocrat și nord-atlantic vei fi catalogat și etichetat în multe feluri, pentru că acei care susțin establishmentul și puterea coruptă au rămas, din păcate, fără argumente, iar atunci când rămâi fără argumente, singurul argument care îți mai rămâne este ura și insulta. Am considerat importantă această teoria a lui Bohnhoffer, pentru că este necesar să înțelegem că nu ura îi motivează pe oameni în comportamentele absurde și aberante pe care le manifestă și pe care le-au manifestat în cazul nostru, în pandemie, ci pur și simplu ignoranța și stupiditatea, dependența și imposibilitatea de a gândi în afara ideologiei.
De altfel, ne este greu să înțelegem răul, însă putem face un efort real în a ne reconcilia nu cu prostia, ci cu prostul, în cazul în care acesta din urmă ar face un efort clar, voit și ar renunța la a mai fi prost.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
