Pentru obsesia mea de neatins într-o rochie albă de mătase…
Voi scrie o poezie pentru tine și asta să fie ultima pe care o voi scrie. Este inutil, știu. Am pus în tine o cutie de cristal, te-am ținut închisă, cum își păstrează mama păpușile fără număr. Mă uit la tine în acea cutie de cristal. Am aruncat cheia în canalizare.
Ar trebui să o recuperez, șobolanii și gunoaiele vor fi acolo pentru a-mi proteja comoara. Imaginea pe care am păstrat-o despre tine în inima mea, păpușă bătrână prăfuită, cu ochi strălucitori…
Cuvintele tale nu vor călători dincolo de zidurile de cristal, cuvintele tale nu vor ajunge la urechile mele și mă întreb destul de des, știi de ce mă gândesc la tine? Întotdeauna atât de des, întotdeauna atât de rar… Este din cauza singurătății pure sau, pur și simplu, dorul de tine este de ajuns?
Păpușă veche prăfuită cu rochie albă mătase, mă întrebam ce mai faci, în ziua de Crăciun… Dinții tăi albi sub buzele roșii de cireșe… N-o să vezi poezia asta nenorocită, degetele mele nu vor ajunge la tine, spectrul tău nu mă va bântui, ca fantoma Crăciunului trecut.
Îmi place acel zâmbet, ești al naibii de discretă și mă întreb, acum când fumez țigara mea de noapte târzie, dacă tu întrebi vreodată: scrie despre mine în camera lui mică, în casa veche prăfuită, bătută de vânturi și valuri? Acele rânduri sunt sărmanul bătrânel proiectat pentru a ajunge la inima mea?
Nu, nu cred că te întrebi vreodată, în rochia ta albă perfectă, cu zâmbetele tale reticente…
Confuz, orbit, perplex, nesigur te mai întreb de ce lumea mea încă se învârte naibii în jurul tău? Dar voi fi sincer, nu contează, ești doar o supernovă pe moarte ținută într-o cutie de cristal, pe care o păstrez pe raftul meu și, din când în când, mă gândesc dacă este libertatea mult mai liberă, dacă viața este mai locuibilă în acest fel, cu tine închisă în acea cutie frumoasă de cristal…
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
