JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Tuturor femeilor frumoase din orașul meu

   Într-un oraș plin de viață, pe lângă primărie, steagurile fluturau în vânt, mândre și colorate. Instituțiile, cu viclenia și înșelăciunea lor, vegheau tăcut asupra oamenilor grăbiți care treceau pe lângă ele. Nu departe, lângă doc, în piața navigației, birourile erau pline de forfotă. Oameni ocupați mergeau grăbiți, îndeplinindu-și sarcinile zilnice. Printre ei, toate femeile frumoase ale orașului lucrau neobosite până târziu în noapte. Îmbrăcate în costume crem și paltoane elegante, lăsau în urma lor parfumuri îmbietoare de mosc de cireș și trandafir. Erau asemenea unor albine harnice, alergând de colo-colo, contribuind la pulsul orașului.

   Și, odată ce noaptea își întindea mantia, toate aceste femei frumoase își lăsau deoparte hainele de muncă. Își puneau costumele lejere, șorțurile, salopetele sau cravatele, după caz. Apoi, acasă, în lumina caldă a lămpilor, își îmbrăcau pijamalele din mătase. Se așezau confortabil cu un latte fierbinte în mână, savurând ultima felie de pizza rămasă din ziua ce trecuse. În fața televizorului, se lăsau prinse de serialele lor preferate sau, uneori, dansau prin casă pe melodiile care le făceau inima să tresalte. Iar deasupra lor, sus, în înaltul cerului, îngerii ascultau. „Doamne, Doamne, cât de frumoasă este creația Ta.”

   Pescărușii duceau șoaptele lor către Dumnezeu, în timp ce femeile, obosite, se așezau la somn. În vis, le apăreau imagini cu nunți mari și cercei de smarald, promisiuni de viitor și speranțe nespuse.

   Dimineața, orașul se trezea la viață. Toate femeile frumoase din Cork își purtau cafelele în pahare de hârtie, plimbându-se prin aerul proaspăt al dimineților aurii. Pantofii cu toc înalt și cizmele crem de piele întoarsă loveau ritmic asfaltul umed, pașii lor pierzându-se în ploaia ușoară. Buclele arămii, îmbibate cu parfumuri exotice, dansau în vânt, în timp ce râsetele, șoaptele și chicotelile lor umpleau străzile orașului.

   Și visele nu încetau niciodată. Și, Doamne, cât de mult visează: la unicorni, cavaleri în armuri strălucitoare, inele de smarald; la copilași drăgălași cu obrăjori roz și râs cristalin ca primăvara… Și, în șoaptă, porumbeii le duc dorințele și rugile către Dumnezeu. Căci doar Dumnezeu le poate vedea adânc în inimă. Pescărușii și porumbeii se minunează: „Doamne, Doamne, Doamne, cât de minunată este lucrarea mâinilor Tale!” Și îngerii, așezați sus deasupra turnului Shandon, îngerii… doar zâmbesc.

Teodor  Constantin  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…