kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Teoria jocului – schimbarea

   Sunt zile în care mi se pare că problemele prin care trecem, ca societate, se repetă. Este un nivel pe care nu am reusșit să îl trecem. Personajele parcă și-au schimbat comportamentul, ceva s-a schimbat, însă progresul nu e nicăieri. Și, probabil,  ăsta e un blestem. 

   Să te schimbi fără să evoluezi. Căci până la urmă nu ai idee în ce te schimbi sau cum o faci. Sau să te schimbi fără temei, în fond schimbare de dragul schimbării. Dacă ați jucat… jocuri pe computer știți că, poate, ați ajuns vreodată la un nivel pe care nu îl puteați trece. Căutați toate soluțiile, recurgeați la toate tertipurile, ba chiar rezolvați și problemele, însă cumva a apărut o eroare, un glitch și nu mai puteați avansa la următorul nivel sau, poate, ați încurcat questurile, misiunile, dar cumva ați continuat cu obstinație și încăpățânare. 

   Nu ați vrut nici măcar să consultați ghidul jocului sau să schimbați idei cu al jucători, iar daca o făceați era posibil să fiți la fel de pierduți în joc, că ca și ei. Prin această experiență mi se pare că trece țara noastră și probabil nu numai țara noastră, ci toată Europa, însă incompetența e mai puțin vizibila la ei, e mai pavoazată. 

   Într-un joc, un astfel de comportament va da naștere altor erori, altor glitchuri și altor manifestări monstruoase până când jocul va da crash. Romania este o țară blocată de ideile, de directivele celor ce o conduc. Cu siguranță că mai sunt oameni care duc sau încearcă să aducă România, pe drumul cel bun. Adică acolo unde îi este locul și poate că nu este mult, dar este suficient și lăudabil. Oare?

 

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media