Cu greu, cu chiu cu vai au ajuns și la noi și în marile trusturi media, știrile care arată infernul lockdown din Shanghai și disperarea oamenilor care au rămas fără nicio speranță. Să fie doar ultimele abuzuri ale unui stat orwelian, tiranic, diabolic? Sau este doar începutul? Ne detașăm și privim cu groază, însă relaxați, știind că noi suntem conduși de tehnocrați și guverne democratice și că la noi asemenea grozăvie este de domeniul SF? China da tonul la atrocități și abuzuri, iar Uniunea se face că se încruntă.
Împotriva Chinei nu se vor lua măsuri. Altfel, marile corporații ar trebui să renunțe la sweatshop-urile din China unde, pe câțiva dolari, de pe-o zi pe altă lucrează tineri, adulți, femei, bărbați bătrâni, sănătoși, bolnavi, care mor de surmenaj și stress în condiții inumane sau de disperare. Cu sângele lor sunt spălate hainele noastre luate din mall de fițe și de firmă. Chiar smartphone-ul de pe care scriu poartă în măruntaiele sale suferința celor care lucrează pe mai nimic sau al copiilor care lucrează în minele de coltan, in Africa sub Sahariana. Nu e vina mea sau a noastră. Așa este. Dacă lăcomia ar fi avut o limită, China nu ar mai fi fost superputerea economică și orwelliană de astăzi. Dar pentru că marii miliardari erijați în filantropi și-au făcut templu în stomac și în vintre, la care să se închine, suferim toți de pe urma lor. Așa cum spuneam, Partidul Comunist Chinez face nestânjenit ceea ce știe să facă mai bine. Orori, barbarii, atrocități, crime, persecuții… Și pentru că mai nou a găsit calea de a coloniza, bucată cu bucată, Africa, astăzi în Shanghai, mâine în Kinshasa. Iar dacă privim modul tacit în care Europa pleacă azi capul în fața mandarinului odios, poate mâine în Amsterdam…
Bineînțeles, pretexte se pot găsi. Aceleași mizerabile lozinci „pentru siguranța ta”, „pentru binele comun”… Așa cum se vor găsi pretexte pentru raționalizarea atroce care se pregătește să vină. Mizerabil relativism, moral, uman și de factură comunistă și stalinistă! Mă gândesc, totuși, că avem persoane în conducerea ministerelor, cărora strigătele de disperare ale chinezilor nu le trezesc nicio emoție. Ba mai mult, sunt inspirați și aprobă cu autoritate și satisfacție aceste măsuri absolut diabolice. Mizerabile specimene…
Pot să ascult de zeci de ori acele filmări și de fiecare dată mă cutremur. Parcă ar fi fost scenele unui film horror. Într-adevăr, erau scenele unui film horror real, iar în strigătele lor pot întrevedea începutul unei noi epoci, unei noi ere, o eră a opresiunii, dar în cele din urmă și a dreptății. Și cred că în această eră tiranii își vor primi răsplată. Sic semper tyrannis… Răsplată își vor primi oricum, în veacul acesta sau celălalt. În această nouă era, noi, oamenii de rând, absorbiți de ecrane, o să pierdem multe dintre iluzii și o să doară rău. Iluzia că statul, guvernul ne protejează, că statul globalist are scris în frunte binele nostru comun, că toate aceste personaje în costume, care se perindă pe scena politică, au putere de decizie și sunt competenți, că această nouă identitate pe care ne-o creează ei ne va face fericiți. suntem bătuți cu propria noastră ignoranță, pălmuiți cu propriile noastre mâini. Au întins momeala, am mușcat. Deh, să fii prost nu e o crimă. E o tragedie.
Dragă cititorule, astăzi auzi strigătele de disperare ale unor oameni pe care nu-i cunoști, cu care nu ai multe în comun, departe de tine. Totuși, veghează să nu fii înșelat, acele strigăte, mâine, pot fi ale tale!
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
