M-am trezit de dimineață. Mă trezise un sunet, un vis care ar fi putut fi real sau doar în mintea mea. De fapt, am renunțat de mult la obsesia de a discerne ce e în mintea mea și ce este real. Evident totul este real. Ceea ce visez este real. Dacă nu ar fi real, nu ar exista. Este doar o realitate diferită, paralelă, altfel. Mă scol din pat și mă îndrept către fereastra camerei mele de hotel. O vedere frumoasă asupra râului Shannon. Se aud chiote și strigăte pe stradă, câțiva tineri bețivi pe podul Sarsfield. Sub pod o față stă ghemuită. Simte că o privesc și își întoarce capul către mine. Era târziu, trecut de miezul nopții. Nu am banii cash să-i dau sau mâncare. Mă rog pentru ea și oscilez între pat și laptop, între somn și roman. Sunt prins în somn, ca într-un sicriu, în camera ca într-un cavou.
Am vise cu entități demonice. Mă trezesc cu spaimă și scârbă. Demonii nu au coarne, ci doar răutate, ură, demonii nu au coadă ci viziuni, planuri. Demonii dau masterclass pe spălarea creierului și propagandă. Demonii predică toleranță, însă săvârșesc crime și instalează tiranii. Însă sunt întotdeauna salvat. Dar destul despre tabăra inamică.. Dumnezeu mă scoate că pe un motan pescuit din râu și mă aduce la liman. Mă trezesc mereu după un astfel de vis, mai profund, mai puțin superficial. Viață capătă o altfel de dimensiune. Mai adâncă, mai complexă… Scriu repede și cu înfrigurare. Mă uit des înspre răul Shannon. Beau ceaiul din pliculețele de ceai Roberts oferit de hotel, completez cu Red Bull și îmi frec mâinile în lipsa unei țigări și întind degetele către tutunul de prizat englezesc cu aromă de bergamot. Am nevoie de o cantitate considerabilă de cafea, ca să dansez pe tastatură, să cânt „look what you’ve done, I am a motherfucking starboy”, sau „Rege pe deal, sclav în oraș”, Da-i foale”, „are you lonesome tonight” sau ceva de la Elvis. Cuvintele nu ies așa de dragul tău. Cuvintele sunt scoase cu alcool, cafea, tutun sau insomnii. „în această cameră nu se fumează.” și totuși aș fuma un camel, sau davidoff, ceva bun, sau un Monte Cristo, da un Monte Cristo aromat, o țigară rulată, Mac Barren, Drum, Bali shag sau Karelia. Să trag fumul adânc în piept. Adânc, adânc și satisfăcut și relaxat să-l expir în bucle gri, încet către tavan și senzorul de fum care nu știu sigur dacă detectează fumul. Mă gândesc să deschid geamul, să cobor până la ea, sub pod, acel pod rotitor și să o întreb dacă e ok, dacă are nevoie de ceva, să o aduc în cameră, să o duc în patul meu și să mă uit la părul ei blond pe perna mea, să ridic ochii din când în când din romanul la care scriu și să o privesc. Mă ridic de pe scaun, mă pun în pat și mă ridic iar și mă așez pe scaun. Este un voiaj, un periplu continuu între somn și creativitate. La un moment dat către dimineață mă pun în pat și dorm bine. Visuri pe care nu le țin minte.. Visuri pe care nu vreau să le țin minte… Și mă rog să nu le țin minte. Și mă trezesc fără să știu ce am visat, cu impresia că aș fi visat ceva dar nu știu ce. Câteodată am vise care par aievea, cine poate spune ce este real și ce nu este? Restaurantul este închis „datorită situației covid am luat decizia să închidem restaurantul bla bla bla”. Până în centrul vechi faci vreo 5-10 minut, îți iei un sandwich, o bere, vorbești cu nenea de la care cumperi o carte de Orwell și una de Bukowski, numai cărți bune și ieftine. Nu ,aici nu ai „de ce-s albii nașpa”, „cum să ai mintea larg deschisă”, „patriarhatul e de căcat” și alte minunate hârțoage mizerabile pe care le vomită editurile în librăriile mari. Am văzut atât de multe cărți care îmi spun că sunt rău pentru că sunt alb sau de cât de opresivi suntem noi, bărbații creștini și albi, cât de răi sunt europenii, încât le-aș da foc, iar apoi „aș face pe ele”, să le salvez de la distrugere.
Nenea de pe Quays books, are Orwell, Miller, Bukowski, Hemingway, Yeats, Joyce, clasici adevărați. Mă întreabă de unde sunt și mă roagă să îi recomand scriitori est-europeni, români, traduși. Îi zic de Cioran, Eliade, Ionesco. Mă gândesc la Cărtărescu, dar parcă îmi vine sandwichul ăla înapoi pe gât și parcă nu aș vrea să vomit în librăria omului sau pe stradă. Îmi recomandă un poet irlandez bun, Michael Hartnett, că nu-i place Seamus Heaney și îmi mulțumește. Cobor sub podul Sarsfield. Nici urmă de fată. Nici urmă de siringă, hero, coca, iarbă, sânge, locul este curat ca în palmă, cu excepția cioburilor și sticlelor de cidru sau bere. Mă plimb chill prin acest oraș cu clădiri din cărămidă roșie, cu personalitate. Când nu mai ai stresul cotidian cauzat de un serviciu de care nu ești neapărat pasionat, viața e altfel, Te uiți la o clădire, o stradă și guști din plin ziua, cafeaua, sandwichul, mic-dejunul, berea. Eviți după amiaza sau bagi un film sau un somn și aștepți seara, lumini, felinare, apus, castelul regelui John peste râu. Te uiți pe fereastră.și aștepți să apară o fată, sau ce era creatură aia. O fată sau cine știe ce o fi fost. Haimanalele astea decăzute pot lua orice formă. Sau așa crezi, pentru că atunci când viața este oripilant și strivitor de searbădă, parcă și frica e mai interesantă și îți pune sângele în mișcare.
„În camera nu puteți fuma. Știți asta,nu?” „Da.” „Semnați aici!” „Da. Gata. Am conștiința curată.” „Unde-i colegu?” „E ziua lui liberă.” „Superb…”
În fața mea, la recepție, un indian afabil cu ochii albaștri înmânează niște hârțoage. Oriunde te ai duce trebuie să dai cu subsemnatu… O bere și un pipi, bagă numele și telefonul. Să știe statul unde mama mă-sii ești. Frumoasa cu nume de zeiță elina de la departamentul de seniori are o voce dulce. Mi-o imaginez dimineața, trezită, bună dispoziție, se întinde în pat și se duce la bucătărie să își bea cafeaua. Tricoul decoltat arată jumătățile unor sâni frumoși. Ghicești, știi, vezi doi sâni frumoși, rotunzi, ascuțiți, superbi care te invită către dulce și prea plăcută îngropăciune. Are buzele roze și ochii mari. Îi zâmbesc ochii. O felină… Afara e soare, cald si frumos. Ca in Ellada… Mă uit în oglinda, mă uit afară, mă uit la ceas, mă uit la laptop și la sticla de bere și la un videoclip pe youtube. Timpul mă privește fix în ochii și îmi da o palmă zdravănă. „Scrie, băi boule!”
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
