Mă trezesc de multe ori, dimineața, ca mulți alții, fără niciun pic de motivație, adormit, fără niciun chef de muncă sau energie, întrebându-mă ce o să fac azi, ce anume o să-mi dea un sens, un scop. În alte dimineți, mă simt motivat și îmi fac planuri sau sunt pur și simplu recunoscător, pentru orice lucru, pentru bucuriile simple.
În pauze și după lucru caut să fac ceva, ceva care să îmi capteze atenția, ceva care să-mi dea impresia că am pentru ce trăi. Acel lucru pentru mine este scrisul, literatura. Dacă aștept, desigur, muza capricioasă și nevrotică, nu mai ajung să fac nimic, iar ziua este cu totul și cu totul pierdută. Dacă totuși forțez nota, și fac ceva, care mă pasionează, ceva de care pot fi mulțumit, am un sentiment de împlinire, de satisfacție. De multe ori trag de timp și procrastinez, deschid zeci de aplicațîi pe telefon, caut să văd cât a mai crescut bitcoinul, ce noi îmbunătățiri a mai adus ultima actualizare a sistemului de operare iOS, adică orice ar putea să mă distragă de la vidul meu interior.
Renunțasem de mult să mă uit la știri, să stau cu ochii lipiți de televizor, să caut ultimele noutăți. De la zeci de taburi deschise pe browser, CNN, FOX, Euronews etc. voci ridicându- se una peste alta, toate alcătuind o simfonie grotescă, un vacarm informatic, am ajuns să evit orice formă de mass-media. Doar ziarul îl mai citeam, ca un tabiet, mai mult ca un mod de relaxare.
Ajung acum, în plin lockdown, să deschid site-uri de știri, din România, din Europa, din lumea întreagă. Poate o să găsesc ceva interesant, ceva util, ceva care să mă inspire, o notă de optimism, promisiunea că mâine va fi mai bine. Zeci de titluri apar unul după altul, „ne așteaptă sărăcia”, „predicțîi ale băncii mondiale”, „recesiune globală fără precedent”, „cel mai contagios virus”, mă împing să derulez pagina, poate voi găși altceva. Renunț repede și închid paginile una după altă. E totuși prea târziu. Titlurile mi s-au întipărit în minte, și revin unul după altul. Mă confrunt cu stări de anxietate și atacuri de panică. Nu vreau decât să adorm și să uit…
Mă întreb, totuși, cui ajută toată această stare generalizată de anxietate, produsă de mass- media. Cui prodest? Cine beneficiază? Cui servește acest haos informațional?
Acum că suntem în plină pandemie, numărul cazurilor crește, iar marile televiziuni au material de prisos. Știrile sunt preluate, discutate, analizate și reanalizate. Apar medici de prestigiu, fiecare cu informațîi diferite, inedite, controversate. Dacă în mintea telespectatorului a fost la un moment dat o urmă de ordine, de echilibru, acum este dominat de confuzie și haos. La sfârșitul zilei nimeni nu are un răspuns clar, o concluzie clară. Confuzia este desăvârșită.
Tind să cred că mass-media operează cu acest trinom: confuzie+haos+dezinformare. Sau poate haosul este rezultatul ecuației. Modul în care oamenii absorb aceste informații și le oferă credibilitate e deconcertant. Că să-l parafrazez pe Will Rogers: tot ceea ce știu este ce văd la televizor, iar acesta este un alibi pentru ignoranța mea.
Cu toată frica și anxietate programată de zecile de emisiuni și specialiști, continuăm dependenți să consumăm. Americanii spun „money makes the world go around”, adică banii pun lumea în mișcare. De fapt, frica este cea care pune lumea în mișcare. Frica obține susținerea populației pentru un război fără niciun fel de legitimitate sau causus belli, frica îi face pe oameni să renunțe la libertate în schimbul iluziei siguranței, frica determină recesiunile, tot frica determină cine profită după recesiuni și crahuri economice. Cei care profită sunt desigur cei care știu să se folosească de frică. Și o folosesc împotriva noastră.
Neavând perfuzia mediatică sau informatică înfiptă în vene, sunt ignorant, nu știu ce se întâmplă în lume, care doctor a spus ce, câte cazuri au mai apărut, ce declarații a mai făcut Trump pe Twitter, sau ce autoritate ne vorbește despre sfârșitul lumii. Sunt în universul meu, corporația cu sfaturile ei de gândire pozitivă, muncă, scris, muzică bună și bere neagră. Lumea este asemenea pisicii lui Schrodinger, poate a încetat să mai existe, poate că ea continuă să existe fără covid, lockdown și frică. Universul acela pentru mine este pur schrodingerian. Poate că mi-ar fi și mie frică, dacă aș știi ce să fac cu ea. Cu frica…
Facebook
WhatsApp
TikTok
