.
Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte. Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. – (Apocalipsa 5:19)
Afară e o furtună nemaivăzută. O furtună care amenință să ne ia cu totul – casa, acoperișul, mașina, serviciul, sănătatea și chiar mintea, dar cel mai grav: sufletul. Pe lângă această tornadă fără precedent, ceea ce se întâmplă în România pe plan politic pare doar o furtună într-un pahar cu apa. Românii au devenit spectatori căzuți în hipnoză, atrași în capcana jocurilor politice. Înghițiți cu totul de ecranele televizoarelor și ale altor dispozitive de hipnoză în masă, suntem însetați de noutăți, de scandaluri, de mizerii sociale și politice. Revolta și furia au devenit un narcotic, o sursă de dopamină. Nu mai putem trăi fără această „heroină informatică”.
Preocupați peste măsură de cele lumești – de bani, bunuri materiale, validare, imagine, recunoaștere – uităm de timpul care ne-a fost dăruit și de misiunea noastră ca oameni creștini, ca popor al lui Hristos. „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, iar ziua aceea să vină peste voi fără de veste”, ne avertizează Mântuitorul, în Evanghelia după Luca. Mintea omului fuge astăzi după ceea ce nu este esențial, pentru că „Duhul pofteşte împotriva firii pământeşti, iar firea pământească împotriva Duhului.”
Ne-am îndepărtat cu bună știință de ceea ce este esențial și vital pentru viața noastră spirituală, iar aceasta ar trebui să fie pe primul plan, cea mai mare grijă a fiecăruia dintre noi.
Căutăm să arătăm cu degetul, să-l înfigem în ochiul aproapelui, uitând de bârna din propriii noștri ochi. Ca fariseul, ne credem drepți și lipsiți de păcat, și ne mulțumim nouă înșine, nici măcar lui Dumnezeu, că nu suntem ca ceilalți. Ne-am tatuat pe piept cuvântul „om bun” și defilăm fără să știm că suntem goi și săraci.
De ce vorbesc despre români și nu despre alte popoare? Pentru că, în momentele de criză, de represiune și de persecuție, noi am știut odinioară să fim creștini. Da, mulți au căzut atunci, dar ei aveau o scuză: teama. Noi ce scuză avem acum? Teama de a fi săraci? Teama de a nu ne mai permite confortul și lucrurile materiale pe care ni le dorim?
Se apropie Crăciunul și ne va găsi goi – goi de sens, goi de credință, tremurând de frigul spiritual, orbecăind în întuneric, împodobiți doar cu încrâncenare, ridicol, cinism și batjocură. În Cartea Apocalipsei citim: „Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie. Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac, şi orb, şi gol.” Mare și crunt tiran este eul. Eul care cere totul pentru sine și nu vrea să dea nimic lui Dumnezeu. Eul care s-a instalat ca zeu în inima omului și pretinde închinare și jertfe păgâne.
Ascultă, omule și privește-ți inima în oglindă. Ce găsești acolo? Milă, iertare, căință, iubire, înțelegere, adevăr? Sau ingratitudine, mânie, lăcomie, poftă? Ai o inimă de vameș sau una de fariseu? Eu știu că am o inimă de fariseu – și poate de aceea îți vorbesc ție.
Încă mai ai timp să te îndrepți. Puținul timp pe care îl mai ai pe pământ folosește-l pentru a te apropia de Tatăl. El încă te așteaptă. Căci vei regreta când va fi prea târziu. Nu-ți lăsa ego-ul, orgoliul, poftele și nepăsarea să-ți fure mântuirea, sufletul și mintea. Clepsidra a fost întoarsă. Nisipul curge repede. Momentul este acum.
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
