JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Occidentul între mândrie și „pride”

   „Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii”, spune un verset din Pildele lui Solomon. Una dintre virtuțile cele mai apreciate în creștinism este smerenia, la polul opus avem mândria, trufia, păcatul căderii luciferice și adamice, am putea spune. Mândria, în accepțiunea ei teologică, latină, superbia, nu este desigur același lucru cu încrederea în sine. Mândria se poziționează sus în capătul piramidei și își arogă toate drepturile. Încrederea este asemenea unui pom care, la un moment dat, nu mai crește, însă înflorește și dă roade. Mândria însă continuă să crească și să crească fără să dea roade, în cele din urmă sub greutatea coroanei se va frânge și se va prăbuși. Putem fi mândri de ceva ce am realizat, mândri că aparținem unei culturii sau țării, însă această mândrie nu poate fi similară superbiei. 

   Pot fi mândru că sunt român, fără să cred că asta mă face cumva superior sau că pot fi superior cuiva. Pot fi mândru de o realizare, fără a epata și fiind conștient de contribuțiile celorlalți. Astăzi mândria are o nouă conotație. Pentru că ne place să ne jucăm cu sensurile, mândria are un alt sens conceptual. Săptămâna trecută a fost săptămâna mândriei, aici în Irlanda, săptămâna mândriei de a aparține categoriilor de orientări sexuale LGBTQ, în mare parte. Marile corporații au oferit stegulețe, haine, șepcii și insigne cu printuri LGBT. Unul din sloganele de la standurile care ofereau aceste accesorii era „Nu trebuie să fii, că să aparții”. Astfel, au fost persoane care nu făceau parte din categoriile LGBT, dar ca să se conformeze și să susțină lupta pentru drepturile LGBT (care luptă?) s-au afișat cu aceste accesorii. În fața Primăriei Orașului Cork, două steaguri cu blazonul orașului pe fond curcubeu lgbt, cu chevronul simbolizând „trans”, erau arborate în față statuilor primarilor McSweeney și McCurtain, amândoi eroi și martiri în Războiul de Independență. De fapt, nu este de loc nelalocul lui să vezi vara steaguri LGBT fluturând în față clădirilor, pe alei, în baruri, librării, magazine, ghișee, balcoane, la stânga, dreapta și deasupra . 

   Ajungi să te întrebi dacă trăiești în Republica Irlanda sau într-o țară cu o nouă formă de stat sexualocrată. E adevărat că prim-ministrul, proaspătul fost prim-ministru, Leo Varadkar era unul din reprezentanții LGBT, totuși un astfel de marketing agresiv pare să-și piardă din sens. De altfel, nu înțeleg, care este scopul „mândriei” aici? Mândria de a fi altfel? De a avea o orientare diferită de majoritatea, care acum 20 de ani încă era clasificată de psihiatrii ca o parafilie? Sau poate este o încercare de normalizare a unui comportament care nu poate fi normalizat, nu există niciun temei pentru asta. 

   Același fel de marketing agresiv îl arată afișarea exagerată a steagurilor cu Ucraina. Bun, înțeleg, empatizăm cu Ucraina, sprijinim refugiații, lăudabil. Este inutil să întreb unde erau steagurile cu Siria, Irak, Serbia, Yemen, Etiopia, Georgia, etc. Steagurile nu sunt acolo ca dovadă de simpatie sau empatie, ci că să solicite populației un răspuns emoțional, iar astfel să se conformeze politicilor statului și deciziilor oamenilor politici de la putere. Bineînțeles, librării progresiste precum Waterstones mai schimbă puțin cărțile din vitrine, mai lasă la o parte cărțile marxiste, pro-marxiste, elitiste, globaliste pentru a aduce în prim-plan ori vro distopie în care bărbații sunt opresori ori vreun roman pe a cărei copertă își arată afecțiunea doi reprezentanți ai LGBT. 

   Ești bombardat vizual și auditiv din toate părțile, pe stradă, la tv, radio, ziar și la lucru. În general, facem parte dintr-o societate care ne îndeamnă să fim mândri; mândri de orientări sexuale și atracții, mândri de brandul lenjeriei intime, mândri de hainele pe care le purtăm, de ultimul film revoltător de prost pe care l-am văzut în weekend pe Netflix, mândri de comportamente promiscue, mândri de obezitate sau mândri de obsesia față de fitness și health, însă, sub nicio formă, mândri de istorie, cultură sau artă sau spiritualitate. 

   Aici, în Vest, se pare că oamenii au uitat de Dumnezeu, de creștinism, de valorile creștine sau vor să uite cu desăvârșire. Viață este bună iar ei sunt „self suficient.”. Dacă ai tot ce îți dorești, viața este ușoară și viitorul sună bine ce-ți mai rămâne decât să fii mândru… de tot ceea ce nu trebuie? Căderea nu întârzie să apară și omul cade cu tot cu suficiență lui, cu viitorul său luminos și cu viața bună și îndestulată. Prin ce întuneric spiritual orbecăim oare? 

   „Cine se înalță, va fi smerit, iar cine se smerește, va fi înălțat.” (Luca 14:11)

       

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…