JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – O istorie a rătăcirii în deșert

Oricât de mult am complica lucrurile prin idei și teorii și concepte goale, prin sociologii, politologii și filosofii ce răsună a chimval, nu reușim să înțelegem nici măcar o mică parte din textura și țesătura fragilă a realității. Ne este de mare folos, consider, să ne întoarcem la filosofii și teologii evului mediu și la înțelepții vechi ai antichității. Prin elaborarea și lansarea unor termeni și concepte greoaie și fără sens, împotmolite în terminologie, nu reușim decât să ne păcălim. Simplitatea este un principiu sănătos. 

    Printre vechile istorii ale antichității, mi-a rămas în minte Cartea Genezei, a profetului Moise. Profetul Moise, care trăise la curtea faraonului, fiind crescut de fiica faraonului, omoară la un moment dat un egiptean ce biciuia un sclav evreu. Vrând, cu o altă ocazie, să despartă doi israeliți ce se certau, unul din ei îi spune: „Oare nu mă vei omorî și pe mine cum ai făcut cu egipteanul acela?”… Patruzeci de ani rătăcește Moise prin deșert, încercând să îi aducă pe israeliți în țara făgăduită de către Dumnezeu. Îndoielile, cârtelile, murmurul împotriva Lui Dumnezeu, revoltele nu întârzie să apară; ba, Moise este chiar urât pentru eliberarea evreilor din sclavie și scoaterea lor din Egipt. O viață de sclavie sigură părea mult mai suportabilă unei perpetue incertitudini, deși sclavia urma să însemne, la un moment dat, exterminarea poporului israelit.

    Cred că se pot învăța foarte multe din această istorie a exodului. Cât de greu este să schimbi mentalitatea și comportamentul înrădăcinat al unui om, al unei societăți, chiar dacă alternativa pe care i-o oferi înseamnă eliberare de lanțuri, sclavie, oprimare, distrugere? Cauza rătăcirii în deșert a poporului israelit? Neîncrederea în Dumnezeu, îndoială, înfumurarea, mândria și trufia,  ura între frați, gâlceava, lăcomia și multe dintre tarele care au trebuit să dispară sau să se diminueze odată cu vechile generații… M-am gândit, poate că trebuie să treacă vechile generații de astăzi cu mentalitățile învechite, minți și inimi corupte de lăcomie, avariție și dorința de a face rău, dar am observat că, să citez din Eclesiast, „nu este nimic nou sub soare”, generațiile noi sunt la fel de predispuse corupției ca și cele vechii, venalități, ba parcă mai mult, toate fiind însoțite de o doză serioasă de ipocrizie și fățărnicie. Fățarnicii cei noi se afișează cu masca ingenuă și inocentă a empatiei, plânși și cu inimile sângerânde, însă sub mască se află chipul mâncat de bube și pustule supurând puroiul lașității, răutății și al morții. 

Pentru că un război nu era de ajuns. pentru marii cartofori ai lumii, pentru marile companii și marii „influențări” ai lumii, ale căror hobby-uri sunt moartea și distrugerea, a fost nevoie de un alt mare conflict în care moneda de schimb este sângele oamenilor nevinovați.  Așa cum nici Putin, nici Zelenski și nici Biden nu vor suferi de pe urmă războiului din Ucraina, așa cum Ursula sau Macron nu vor suferi de frig și lipsuri din cauza politicilor de pauperizare forțată, ale căror pretins scop este ba independenta de Rusia, ba salvarea planetei, astfel nici liderii Hamas nu vor avea de suferit, nici finanțatorii lor și nici mulți dintre inutilii membri ai Knesset nu vor suferi de pe urma războiului. Mass-media și comentatorii politici ne îndeamnă, subtil și subliminal, să alegem o tabăra pe care să o susținem.  Însă cum ai putea să susții o facțiune, o tabără, o parte sau alta într-un război care continuă? Nu am auzit niciun comentac politic care lustruiește cizmele nefratelui mai mare NATO sau al Israelului vorbind despre colonizarea și ocupația  Israelului în plină forță după Primul Război Mondial, după planul Marelui Sionist Theodor Herzl care visa la Marele Israel alcătuit din Palestina, Liban, Siria, Iraq și Iordan. Acești rumegători de propagandă, pe care îi vedem la televizor, nu ne spun nimic despre evacuările forțate ale palestinienilor,despre cum oamenii de rând au fost dați afară din case pentru a lăsa loc noilor coloniști. Iar pentru că gândirea critică și liberă e mai rară și aproape pe cale de dispariție, marea majoritate nu e interesată să citească istorie, fapte istorice reale, că să înțeleagă ceva din cele prezente. Căci mult mai bună și mai dulce este porția de propagandă servită zilnic. Însă chiar dacă am citi și studia istoria acestui conflict, este greu să fii de o parte sau alta atunci când scopul ultim nu este eliberarea sau protejarea populației, ci doar moartea și distrugerea. Adoptăm o poziție politică sau alta fără prea mari probleme, pentru că, desigur, ignorantul nu are dubii. 

    Fără prezența atât de incomodă a dubiilor putem da sentințe, putem lipi etichete, putem înfiera, condamna; am devenit călăii semenilor noștri in pandemie, fără dubii i-am pus la zid și marginalizat pe cei ce nu vor să adopte propaganda oficială a Partidului. Războiul, din păcate, nu va înceta acum. Sau, poate, va înceta între state, dar nu și între oameni. Atât cât omul slujește lui Mamona și nu lui Hristos, nu Lui Dumnezeu, nu iubirii și sacrificiului de sine, nu putem să fim frați, nu putem să fim Moise și Aaron, Iosif și Beniamin, ci doar Cain și Abel, perpetuu cu o piatră de hotar deasupra capului lui Abel, perpetuu sfidând dreptatea și adevărul, sfidându-l pe Dumnezeu: „Au, doară sunt eu păzitorul fratelui meu?”

 

Teodor  Constantin  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…